Preşedintele Colegiului Medicilor din România: „Medicii vor pleca în masă! Mai grav e că nu doresc să revină în România sub nicio formă!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un studiu calitativ coordonat de UMF Iaşi arată că medicii români din străinătate nu vor să revină acasă FOTO Adevărul

Medicii români care au plecat în străinătate nu doresc să se mai întoarcă sub nicio formă în ţară, spune profesorul Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR). Puţinii care o fac vin înapoi din considerente legate de familie sau pentru că nu au reuşit să se adapteze condiţiilor din afară, arată un studiu calitativ derulat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa„ Iaşi.

Studiul ia în calcul motivele pentru care tot mai multe cadre medicale aleg străinătatea şi compară date din Franţa, România şi Marea Britanie.

„S-a evidenţiat că în condiţiile în care în România nu există nici cea mai mică intenţie de a schimba optica cu privire la medici, aceştia vor pleca în masă. Este o decizie care se ia greu de către cei care pleacă, dar majoritatea se adaptează foarte uşor la sistemele de sănătate în care lucrează, chiar dacă ele sunt diferite faţă de cel românesc. Ceea ce este mai grav e că nu mai vor să revină„, a explicat pentru adevarul.ro prof. Vasile Astărăstoae.

Potrivit statisticilor furnizate de Colegiul Medicilor din România, peste 14.000 de medici au părăsit ţara începând cu 2007. Lipsa acută de cadre medicale se simte, însă, pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

Sistemele de sănătate din străinătate suferă de lipsă de personal calificat

„Toate sistemele de sănătate din străinătate suferă de lipsă de personal calificat la ora actuală şi caută profesionişti în ţări ca România, care produce medici buni, dar nu le oferă şansa de a se dezvolta”, a precizat preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Specialistul susţine că dacă nu vor apărea modificări structurale majore în sistem şi în societatea românească deopotrivă, fenomenul migraţiei nu poate fi stopat. Medicul e sceptic şi în privinţa legii care recunoaşte studiile efectuate de medici în străinătate. Actul normativ, deşi există de vreo patru luni, nu poate fi aplicat în lipsa normelor, la care Ministerul Sănătăţii lucrează în momentul de faţă.

„Acea lege poate să aibă un efect punctual, pe câteva cazuri, dar la nivel statistic nu va avea niciun efect. Numărul celor care se vor întoarce este nesemnificativ faţă de numărul medicilor care vor pleca. Se vor întoarce cei care, din anumite motive, nu se adaptează. Cu alte cuvinte, cât timp nu vom construi un sistem care să fie centrat pe respect şi pe etică, medicii nu se vor întoarce”, a adăugat medicul.

Românii nu vor fi trataţi de medici care nu au o pregătire corespunzătoare

Referitor la posibilitatea ca românii să fie trataţi de medici care nu provin de pe teritoriul Uniunii Europene, prof. Astărăstoae spune că nu pot fi acceptaţi decât medici care să aibă un anumit standard de pregătire admis de blocul european.

“Facem parte, vrem nu vrem, dintr-un anumit club numit Uniunea Europeană care impune anumite standarde, inclusiv în sistemul de sănătate şi nu putem să primim medici din alte ţări în care învăţământul medical nu este considerat a fi performant”, a conchis prof. Astărăstoae.

În anul 2012, Colegiul Medicilor din România a semnat o declaraţie prin care a solicitat, printre altele, mărirea salariilor rezidenţilor, dar şi eliminarea cadrelor medicale din categoria bugetarilor. Zilele trecute, ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a explicat că medicii nu vor mai avea statut de bugetari, vor putea să îşi negocieze salariul în afara grilei de salarizare şi vor avea trei alternative pentru a-şi exercita meseria.
 

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie