Pericolele la care se expun schiorii după căderile masive de zăpadă în Poiana Brașov. Ce sfaturi dau salvamontiștii

0
Publicat:

Ninsoarea din noaptea de vineri spre sâmbătă a făcut ca stratul de zăpadă din Poiana Brașov să devină unul extrem de consistent. Schiorii care nu respectă regulile se expun, însă, la tot felul de pericole

Schiorii care părăsesc pârtiile pot ajunge înzăpeziți FOTO Salvamont Brașov

Zăpada căzută la început de weekend la Brașov a atras un număr mare de iubitori ai sporturilor de iarnă pe pârtiile din Poiana Brașov. Nu este, în această situație, deloc de mirare că au apărut și destul de multe apeluri la 112, în urma cărora salvamontiștii brașoveni au avut, sâmbătă, o zi încărcată.

Reprezentanții Serviciului Salvamont Brașov au prezentat câteva din pericolele la care se expun schiorii care aleg să se distreze în Masivul Postăvaru.

Dacă nu cunoașteți foarte bine conformația masivului, este greu să vă orientați și să schiați în afara pârtiei, paralel cu aceasta. Văile din Masivul Postăvaru, unde sunt tentați să meargă de cele mai multe ori schiorii, au o dispunere aproape perpendiculară față de pârtii, fapt care face ca, odată ce turiștii au intrat pe aceste văi, să le fie imposibil să mai iasă înapoi în pârtie, rămânând blocați în zone izolate”, au explicat reprezentanții Serviciului Salvamont Brașov.

Cei care cad în zăpadă pot rămâne destul de ușor imobilizați în aceasta, fapt care le va crea nu numai probleme de mișcare, ci și de respirație. Se poate ajunge în această situație deoarece schiatul în pădure presupune deplasarea într-o lumină variabilă, de multe ori insuficientă și difuză, astfel că obstacolele sunt observate târziu.

Pericolele care îi pândesc pe schiori

În condițiile unui strat de zăpadă mare, înaintarea la deal, pentru ieșirea înapoi în pârtie, este foarte anevoioasă, iar acest fapt duce la consumarea unei resurse foarte mari de energie și la transpirare abundentă. Odată oprite, aceste persoane sunt predispuse la frig, putând intra foarte ușor în stare de hipotermie. Vântul poate accentua și mai mult această stare de frig.

Salvamontiștii le transmit și câteva sfaturi celor care ajung în astfel de situații nedorite.

Întoarceți-vă înapoi pe urmele pe care ați coborât, dacă este posibil. Anunțați echipele Salvamont despre situația voastră și nu așteptați să se înnopteze. Oferiți coordonate GPS, pentru ca echipele de salvare să vă cunoască poziția exactă, sau indicații cât mai clare. Odată ce ați anunțat echipele Salvamont despre situație, adăpostiți-vă în proximitatea locației oferite și rămâneți pe loc”, spun reprezentanții Serviciului Salvamont Brașov.

Acțiunile de evacuare a turiștilor blocați necesită structurilor Salvamont resurse umane și de timp foarte mari, resurse care, în cazul zilelor cu trafic intens pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă, sunt limitate.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate