Pacienții cu cancer fac plângere împotriva lui Rafila

0
Publicat:

„Domnul ministru Alexandru Rafila se consideră mai presus decât legea în România, încălcând astfel în mod flagrant Constituția României“, acuză Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), într-o plângere către Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaților.

Cezar Irimia Foto: Arhivă

Plângerea este urmarea faptului că, în loc să elaboreze normele de aplicare a Legii-Planului național de combatere a cancerului, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a pus în dezbatere un nou act normativ care vizează același lucru. Motivul? Legea este proastă și incoerentă și are termene nerealiste de punere în practică. Data-limită până la care trebuiau elaborate normele este 1 iulie 2023.

Legea anticancer a fost aprobată la finalul anului trecut de Parlamentul României și promulgată de președintele Klaus Iohannis. În plângerea mai sus citată, pacienții oncologici subliniază că demersul ministrului Rafila nu face altceva decât să prelungească agonia pacienților oncologici din România.

Aceiași specialiști lucrează la noul plan

„Mare parte a specialiștilor membri ai comisiei actuale ce lucrează la noul plan al domnului Alexandru Rafila au făcut parte și din grupul de lucru din Parlament care a scris PNCC, iar întrebarea noastră este când au fost aceștia specialiști, atunci sau acum?“, se mai arată în document.

Potrivit aceleiași surse, legea anticancer este cerută de pacienți din 2021, iar odată cu trecerea ei prin Parlament au crescut și speranțele bolnavilor că vor avea o nouă șansă la viață. „Iar acum, cu declarațiile domnului Rafila, speranțele noastre au fost îngropate din nou“, susțin bolnavii oncologici.

În noiembrie 2022, atunci când Legea anticancer a fost promulgată de președinte, la eveniment a fost prezent și ministrul Rafila, care și-a declarat emoția că în sfârșit s-a scris un plan, argumentează pacienții, iar acum acesta îl contestă. „Din grupul inițiatorilor planului a făcut parte și domnul Alexandru Rafila care-și reclamă propria decizie“, argumentează pacienții, plus că, înainte de aprobare, planul a stat în transparență vreme de cinci luni și se puteau face modificările dorite.

În consecință, mai spun pacienții, „considerăm că ministrul Rafila se consideră mai presus decât legea în România, încălcând în mod flagrant Constituția. A prejudiciat starea de spirit și siguranța pacienților cu cancer din România, și așa greu încercați de lipsurile din sistemul sanitar pe care îl conduce. Prin neimplementarea PNCC, ministrul Rafila dorește să mențină cifrele și procentele rușinii la nivel european cu peste 20.000 de decese/an evitabile din patologia oncologică și cu 48% mai multe decese/an față de media europeană, din aceeași patologie“.

Într-o declarație recentă pentru „Adevărul“, Cezar Irimia, președintele FABC, sublinia că, dacă pe 1 iulie Ministerul Sănătății nu va publica normele legii anticancer, bolnavii oncologici vor ieși în stradă pentru a-și cere drepturile. În plus, vor da statul în judecată.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat