Oficial guvernamental, de Ziua Persoanelor cu Dizabilități: „Iar marcăm cu festivism. În viața reală nu s-a schimbat mai nimic”

Un consilier guvernamental, dar și părinte al unui copil special, postează, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, un mesaj dur pe contul său de socializare: „Eșuăm sistematic să facem acele schimbări de substanță”.

Mădălina Turza, consilier de stat din Cadrul cancelariei prim-ministrului, fost preşedinte al Autorității Naționale Pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Mădălina Turza, a postat un mesaj special de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități.

Mama unui copil cu dizabilități și un luptător pentru drepturile acestei categorii, Mădălina Turza trece în revistă succesele înregistrate în domeniu în ultimii trei ani în România, dar care nu schimbă substanțial situația familiilor care au în componență persoane cu dizabilități, marile probleme rămânând în continuare nerezolvate.

„Părinții care și-au amanetat viața, eroi nevăzuți ai acestui ocean de nepăsare”

„Eșuăm sistematic să facem acele schimbări de substanță la nivelul comunităților, adică acolo unde trăiesc oamenii aceștia. Adică SERVICII de sprijin”, scrie Mădălina Turza pe Facebook. Ea arată că în continuare lipsesc centrele de zi cu program de opt ore în care părinții să-și poată lăsa în siguranță copiii și să poată munci pentru a plăti terapiile necesare. Mai mult, amintește că acele centre dezvoltate în sectorul privat, care presupun costuri între 6.000 și 9.000 lei pe lună, sunt practic inaccesibile familiilor de rând.

„Părinții care și-au amanetat viața sau strâng până la epuizare formulare de 2% ca să acopere costurile sunt eroii nevăzuți ai acestui ocean de nepăsare ce trenează de 30 de ani”, mai scrie Turza, reamintind și de faptul că, deși se vorbește de foarte multă vreme de integrarea copiilor cu dizabilități în școlile de masă, în fapt a rămas doar un concept.

„Părinții în continuare fac scandal și sunt reticenți atunci când apar copii cu dizabilități în școlile de masă. Profesorii din învățământul special se tem și fac opoziție masivă față de ideea de școli incluzive, tributari ai unor false idei vehiculate că își pierd locurile de muncă”, subliniază Turza în mesajul postat cu puțin timp în urmă.

Redăm mai jos mesajul integral al Mădălinei Turza:

„Clara, iartă-mă!

A mai trecut un an și iar marcăm cu festivism pe ici pe colo Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități.

În viața reală nu s-a schimbat mai #nimic.

Singurele lucruri #concrete în ultimii aproape 3 ani sunt:

1. Programul de servicii #RESPIRO pentru copiii și adulții cu dizabilități, la care au aplicat extrem de puține județe, în ciuda efortului de reglementare și continuare a finațării pe care l-am făcut de la nivelul ANDPDCA.

2. Modificarea Codului Civil pentru instituirea deciziei #asistate pentru care am parcurs un proces pe care nu-l doresc nici ”dușmanilor”, iar pentru a cărei Metodologie de aplicare a fost necesară intervenția directă a Premierului pentru a ieși din meandrele birocrației, să-i spunem, ministeriale.

3. Programul Național DIN GRIJĂ PENTRU COPII care vine cu 70.000 de ore de terapii, accesibile inclusiv copiilor cu dizabilități, care a fost, din nou, un drum sisific, dar insuficient pentru golul imens de servicii în sfera dizabilității.

4. Locurile dedicate la licee și scoli profesionale pentru elevii cu CES și dizabilități, realizate în mandatul și prin voința doamnei Monica Cristina Anisie, în parteniat cu ANDPDCA și pe baza unei decizii a CNCD obținută de societatea civilă și susținută de mine.

5. A 13 a indemnizație pentru persoanele cu dizabilități, în contextul inflației și al multiplelor crize prin care trecem.

Eșuăm sistematic să facem acele schimbări de substanță la nivelul comunităților, adică acolo unde trăiesc oamenii aceștia. Adică #SERVICII de sprijin.

„Indemnizația nu ține loc de centre de zi sau școli incluzive”

Părinții în continuare fac scandal și sunt reticenți atunci când apar copii cu dizabilități în școlile de masă.

Profesorii din învățământul special se tem și fac opoziție masivă față de ideea de școli incluzive, tributari ai unor false idei vehiculate că își pierd locurile de muncă.

Singurul lucru care se aude stringent de la comunitatea dizabilității, este sintagma #INDEMNIZAȚII. Insuficient și nerelevant. Indemnizația nu ține loc de centre de zi sau școli incluzive și ea nici nu are rolul de a acoperi nevoile familiei per ansamblu.

—-

Între timp, Clara traversează Bucureștiul, la propriu, zi de zi pentru că doar acolo am găsit un centru de zi #public cu program de 8 ore. 2-3 ședințe pe săptămână la ore imposibile aproape de casă nu sunt o soluție pentru oamenii care #muncesc.

În sectorul privat/ONG nu îmi permit să plătesc între 6.000 și 9.000 pe lună. Și chiar dacă mi-aș permite, NU aș face-o. Mi se pare inadmisibil. Iar părinții care și-au amanetat viața sau strâng până la epuizare formulare de 2% ca să acopere costurile sunt eroii nevăzuți ai acestui ocean de nepăsare ce trenează de 30 de ani.

Și totuși mă încăpățânez să aleg să #muncesc, să fiu activă, să plătesc taxe și impozite și să nu îngroș rândurile celor care trăiesc din indemnizație.

Pentru că încă mai cred că va veni timpul oamenilor care vor, știu și pot să schimbe ceva.

Până atunci, iartă-mă, Clara. Atât a putut țara ta până acum.