Obiectul misterios descoperit în colonul unui pacient. Medic chirurg: „M-a înțepat în deget, m-a făcut să îngheț”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un caz extrem de rar a avut loc la Spitalul Județean Galați, unde un pacient de 45 de ani s-a prezentat cu dureri abdominale severe și persistente. Inițial, medicul chirurg a suspectat o tumoare, însă adevărul a fost mult mai surprinzător: pacientul înghițise o scobitoare care a perforat colonul și a provocat inflamații grave.

Pacientul avea dureri abdominale FOTO: Arhivă, Adevărul

Medicul Constantin Truș, chirurgul care a realizat intervenția, a povestit cum au decurs lucrurile.  „Un pacient, bărbat, cam la 45 de ani, ce acuza dureri abdominale puternice. Am recomandat un examen imagistic minuțios, să vedem cu ce ne confruntăm, iar rezultatele au fost pe măsură: o umflătură neregulată de toată <frumusețea> în zona colonului transvers, în apropierea unghiului splenic. Mă uitam la ceva care arăta a tumoră, ceva despre care vă spuneam și cu alte ocazii că a devenit deja mult prea frecvent în practica chirurgicală. Am informat pacientul că trebuie să acționăm rapid pentru a elimina tumora și i-am explicat pașii operației”, a relatat medicul chirurg .

În timpul intervenției, situația a devenit neașteptată.  „De la prima privire am văzut că tumora arăta diferit: semne masive de inflamație, țesut întărit și urme de infecție. (...) Ar trebui să menționez că deja eliminasem orice posibilitate de cauză neoplazică. Nu era tumoră, dar devastarea era cât se poate de reală. Căutând sursa dezastrului am ajuns în zona colonului descendent. Altă perforație, dar părea de factură mai recentă”, a explicat dr. Truș. 

Momentul tensionat a venit când chirurgul a simțit prin mănușă o înțepătură.

„Am început să palpez ușor, din milimetru în milimetru zona, până când am simțit prin mănușă o împunsătură care m-a făcut să îngheț.<E un ac! E un nenorocit de ac!? M-a înțepat în deget. Cum Doamne, iartă-mă, nu a iesit la investigațiile imagistice?> ”, a relatat medicul.

Chirurgul Constantin Truș a continuat căutarea obiectului. „L-am identificat imediat si l-am cules cu o pensă, examinându-l la lumină. Era o… scobitoare. Mai precis o jumătate de scobitoare pe care pacientul o înghițise cel mai probabil ca parte nedorită a unui fel de mâncare”, a spus medicul Constantin Truș.

Pacientul a fost informat a doua zi despre adevărul din spatele simptomelor.

„Dar, cum? Nu înțeleg,” a exclamat el, vizibil surprins.

La întrebarea medicului dacă folosise scobitori la masă, pacientul a recunoscut că, în urmă cu ceva timp, a mâncat frigărui din brânzeturi și fructe. La scurt timp, a început să aibă dureri mari. „Da, acum o lună, la ziua mea, am avut un platou cu frigărui din brânzeturi și fructe. Probabil atunci am înghițit scobitoarea fără să-mi dau seama. (...) Imediat după aceea au început și durerile, am zis că am o indigestie, apoi m-am speriat, nu de alta, dar nu mai treceau durerile cu nimic… o bucată de scobitoare, domnule? O bucată de scobitoare? Dar nu mai folosesc scobitori în viața mea…”, a spus pacientul. 

După ce perforațiile au fost reparate și scobitoarea eliminată, pacientul a fost externat câteva zile mai târziu, vindecat complet. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!