Obiceiul arhaic al Îngropării Crăciunului, pe 28 decembrie: „Corpul mortului se acoperea”
0„Îngroparea Crăciunului“, de fapt, a anului vechi, este un obicei arhaic, al cărui ritual popular se practică pe 28 decembrie, zi în care, potrivit calendarului creștin-ortodox, sunt prăznuiți Sfinții 20.000 de Mucenici arși în Nicomidia.
Obiceiul reprezintă unul dintre cele mai vechi elemente surprinse de calendarul popular.
„Moartea, înmormântarea și renașterea divinității întru bunăstarea naturii, a câmpurilor, oamenilor etc. mai poate fi întâlnită, pe lângă elementul central al calendarului creștin (Învierea Domnului), în obiceiul Caloianului”, explică cercetătorul etnografic Sorin Mazilescu.
Ritualul „Îngropării Crăciunului“
În lumea satului îngroparea simbolică presupune un ceremonial care cuprinde purtarea pe umeri, de către şase feciori, a unui alt tânăr - cel care ia locul lui Crăciun mort.
„Pe o scară de dimensiuni mai mici se întindea o cuvertură, pe care se așeza apoi un fecior, <<care făcea pe Crăciunul mort>>. Corpul <<mortului>> se acoperea pentru a nu fi văzut de ceilalți asistenți la înmormântare. Feciorul cel mai bun de gură și mai înalt se masca în popă (...). În timp ce targa mortuară era purtată pe umăr de către șase feciori, unii participanți boceau”, explică Sorin Mazilescu, care citează consemnările renumitul folclorist Ion Ghinoiu.
Pe parcursul acestui ritual de „Îngropare a Crăciunului“, lăutarii cântă ca la înmormântare:
Măi, Crăciune, măi, bătrâne,
Astăzi te-ngropăm pe tine.
Haideți toți, cu mic cu mare,
Să ducem Crăciunu-n vale
Și să-l băgăm în produc,
Pe el să punem butuc.
O, Crăciune, o, bătrâne,
Du-te de la noi cu bine;
Meri pe apa Sâmbetii
Și-napoi nu mai veni,
C-a veni altu Crăciun
Și-a fi ca tine mai bun
(Ghinoiu, 1988, p. 152).
Obiceiul este considerat apărător de rele și durere. „Se ține pentru amețeli”, explica scriitorul și folcloristul român Theodor Speranția.
Tot pe 28 decembrie sunt prăznuiți Sfinții 20.000 de mucenici din Nicomidia.
„Într-acea vreme prea răul Maximian nu a încetat a munci pre mucenici și a trimis slujitorii săi să caute, ca la o vânătoare de iepuri, toate locurile cele ascunse, și pre cari creștini îi vor afla, să-i aducă la dânsul. Sosind praznicul Nașterii lui Hristos, s-au adunat toți credincioșii la biserică; Maximian porunci ca ostașii, înconjurând biserica, să o aprindă cu foc... Astfel ceata cea minunată a sfinților mucenici a trecut de la Biserica care se lupta la Biserica care prăznuiește, ca să facă praznicul nesfârșitei bucurii”, se arată în cel de-al patrulea volum „Viețile sfinților”, apărut la Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor.