Motivul neașteptat pentru care turiștii români în Grecia se ceartă între ei. „Ce figuri, v-ați cumpărat plaja?”

0
Publicat:

Peste un milion de români aleg în fiecare vară, conform cifrelor oficiale, plajele Greciei. De multe ori ei se întâlnesc, iar în unele cazuri intră în conflict din diverse motive.

Un caz relatat pe unul dintre grupurile de Facebook dedicate românilor care își fac vacanțele în Grecia i-a împărțit pe internauți. Mai exact, o doamnă s-a plâns de faptul că nu i s-ar fi respectat intimitatea pe o plajă din Grecia și a fost filmată insistent cu o dronă, tot de un român.

Este legal în Grecia sa fii filmat cu drona pe plaja, în apă? Consider intruziv acest gest. Iar dacă românul care filma mai devreme, nu spun unde că știe el mai bine, dar dacă vede acest mesaj îl rugăm să înceteze. Mulțumim”, e postarea care a atras atenția și a trezit numeroase reacții.

Cele câteva rânduri ale sale i-au împărțit pe internauți, iar în timp ce unii i-au dat dreptate și au afirmat că nu este normal ca intimitatea ei să fie încălcată, alții au privit totul ca pe un fapt banal și i-au atras atenția că se afla într-un loc public, unde oamenii sunt liberi să filmeze.

Spațiu public vs. spațiu privat

„În spațiul public?”, a întrebat-o încă de la început cineva. „Dar la nuntă când se filmează cu drona, nu tot aia e! Scuză-mă pe mine, acolo ești cu cine trebuie la braț”, a scris altcineva. „Haha, ce amuzant”, a răspuns autoarea postării, după care a continuat în alt mesaj: „Este spațiu public, asta înseamnă că trebuie să-mi bage drona în ochi? Doar că îi e lene să-și supravegheze copilul/ copiii mai de aproape? Vin în concediu, nu vreau să fiu deranjată de astfel de gesturi. Nu văd ce este greșit”, a adăugat ea. „Dă cu apa pe ea dacă e așa aproape. Ups! De la val”, a sfătuit-o cineva.

Erai singură, sigur, de ești atât de afectată”, a scris altul.

Nu mi se pare ok să mă filmeze cineva (sau pe familia mea) indiferent că e cu drona sau altceva”, a scris o doamnă. „Atunci nu ieșim în spațiul public”, i s-a răspuns de către administratorul grupului. „Totuși, trebuie o limită de bun-simț! Dacă nu ar fi, mi-ar filma și portofelul”, a fost altă replică.

  „Plajă publică, spațiu public”

„Da... Este. Cred că drona v-a deranjat, dar să știți că probabil câteva zeci de turiști au folosit telefoanele. Majoritatea vin cu o filmare din vacanță și nu văd supărarea. Doar dacă nu v-a filmat ostentativ numai pe dumnevoastră”, a fost altă replică. „Plajă publică, spațiu public”, a adăugat alt internaut.

„Și dacă totul e public, facem tot ce ne trece prin cap? Doar nu suntem în vestul sălbatic! Probabil că drona respectivă a intimidat-o pe doamna, nu cred că ar fi avut comentarii dacă era o filmare panoramică”, a insistat a doua doamnă. „Filmările cu telefonul sunt și mai de aproape”, i-a replicat altă doamnă. „Da, facem exact ce vrem noi să facem, atât timp cât nu constituie o infracțiune”, a adăugat altcineva.

„Dacă vrei intimitate ai următoarele opțiuni: propriul dormitor, cameră de hotel sau plajă privată. În spațiul public nu există intimitate/privacy șamd. Grecia, la fel că și în România este poziționată în Balcani, lor nu le place vestul oricum. Mai mult cu estul trag”, a fost altă observație.

Dacă doamna respect s-a simțit vânată cu drona de ce nu l-a abordat pe respectivul sau putea chema poliția. Ce speră să obțină de la FB? Din câte știu eu FB nu are vreo Secție de Poliție a plajelor din Grecia”, a comentat cineva. „Pe ce plajă de nudiști vă aflați?”, a fost una dintre glume.

   „Ce figuri… V-ați cumpărat plaja?”  

Un alt membru al grupului a pus punctul pe i și a explicat că plajele publice nu trebuie confruntate cu GDPR și că oricine are voie să filmeze. „Dacă ar fi o firma sau asociație, ar trebui să ceară acordul scris”, a adăugat el. „Ce figuri… V-ați cumpărat plaja?”, a întrebat altul.

„Cu scuzele de rigoare, vă filma strict pe dvs sau făcea o filmare de pe plajă, apă , bar, locație etc? Este un spațiu public, lumea filmează pozează duce acasă și celor dragi amintiri, face interviuri, sunt vloggeri, bloggeri, reportaje, filmulețe, poze etc . Cum ar trebui procedat? Drona, telefonul, tableta, camera să filmeze o anume persoană sau o bucată de nisip / apă unde nu este nimeni din acea zonă să pună o pânză pe aparatul cu care se filmează să filmeze 10 cm stânga - dreapta și dacă vede o altă persoană aparatul să detecteze și să închidă filmarea? Acum întrebarea mea este de ce nu ați mers dvs personal către x-ulescu să îl rugați să filmeze într-o altă zonă față de unde sunteți dumneavoastră că sunteți deranjată. În schimb vă urez vacanță frumoasă”, a comentat altcineva.

Ați fi surprinsă în câte poze apăreți la străini în telefon, de-a lungul anilor, fără să știți. Oameni care fac poze plajei, nu dvs. O filmare de sus cu drona e ultima problemă, nu sunteți atât de importantă încât să fiți remarcată ca un punct pe o filmare al unui peisaj superb”, a punctat cineva.

Legea este clară în acest sens și a fost armonizată cu legislația europeană, după ce România a devenit parte a Uniunii Europene. Codul Civil are mai multe articole referitor la ceea ce este numit: „Respect al vieții private și al demnității persoanei umane”. Legea arată clar condițiile în care o persoană nu poate fi filmată, iar Articolul 74 menționează că poate fi considerată atingere aduse vieții private „captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spațiu privat, fără acordul acesteia, difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spațiu privat, fără acordul celui care îl ocupă în mod legal.” În schimb, nu constituie o contravenție filmările efectuate în spațiul public, atâta timp cât acestea sunt efectuate de persoane fizice și nu sunt folosite în alte scopuri, cum ar fi pentru șantaj sau pentru anumite interese comerciale.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică