Moartea unui animal de companie poate fi la fel de dureroasă ca pierderea unui membru al familiei, arată un nou studiu

0
Publicat:

Durerea provocată de moartea unui animal de companie poate fi la fel de intensă și de îndelungată ca cea resimțită după pierderea unui membru al familiei, arată un studiu publicat în revista științifică PLOS One.

Cercetarea a fost realizată pe un eșantion de 975 de adulți din Marea Britanie. FOTO: arhivă

Persoanele care își pierd animalele pot suferi de tulburare de doliu prelungit (Prolonged Grief Disorder – PGD), o afecțiune psihică caracterizată prin suferință intensă, dor persistent, dificultăți de relaționare socială, probleme în desfășurarea activităților zilnice și sentimentul că o parte din sine a murit odată cu ființa iubită, potrivit cercetării.

În prezent, acest diagnostic poate fi pus doar în cazul pierderii unei persoane, însă autorul studiului, profesorul Philip Hyland de la Universitatea Maynooth din Irlanda, susține că ghidurile ar trebui extinse și pentru pierderea animalelor de companie.

Cercetarea a arătat că 7,5% dintre cei care au pierdut un animal de companie îndeplinesc criteriile pentru tulburarea de doliu prelungit – un procent similar cu cel al persoanelor care au pierdut un prieten apropiat. Proporția este apropiată și de cea înregistrată în cazul pierderii unui bunic (8,3%), a unui frate (8,9%) sau chiar a unui partener (9,1%). Doar în cazul pierderii unui părinte (11,2%) sau a unui copil (21,3%) ratele sunt semnificativ mai mari, notează The Guardian.

Aproximativ o cincime dintre participanții care au suferit atât pierderea unui om, cât și a unui animal au declarat că moartea animalului a fost mai greu de suportat, deși alte studii arată că mulți oameni se simt rușinați sau izolați când își exprimă durerea pentru un animal decedat.

Profesorul Hyland afirmă că simptomele doliului sever după pierderea unui animal sunt identice cu cele întâlnite în cazul pierderii unei persoane și că nu există diferențe în modul în care este trăită suferința.

„Ghidurile actuale nu permit diagnosticarea PGD după moartea unui animal, însă rezultatele noastre arată că oamenii pot experimenta niveluri clinice de doliu și în aceste situații, la rate comparabile cu pierderile umane considerate legitime”, a explicat cercetătorul.

Acesta consideră că excluderea animalelor de companie din criteriile de diagnostic este „nu doar greșită din punct de vedere științific, ci și lipsită de empatie”, subliniind că, din perspectivă psihologică și evolutivă, legătura om–animal este una profundă și autentică.

Cercetarea a fost realizată pe un eșantion de 975 de adulți din Marea Britanie și publicată în revista științifică PLOS One.

Mai multe pentru tine:
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate