Hobby-urile preferate ale românilor: de la sport și lectură la somn și sateliți
0Pasiunile ne pot schimba viața în bine. Nu o spun doar psihologii, ci o arată experiența a milioane de oameni. Și dacă unii au hobby-uri obișnuite, precum cititul, călătoriile sau sportul alții încadrează la această categorie... somnul sau sateliții meteo
Pasiunile care îi ajută pe români
,,Sunt curios să aflu ce hobby-uri v-au influențat cel mai mult în bine — fie că v-au făcut mai calmi, mai disciplinați sau pur și simplu v-au adus bucurie" este subiectul de conversație deschis pe forumul Reddit care a generat o mulțime de comentarii.
Cititul și diferitele sporturi au fost cele mai des menționate. Alții au venit însă și cu abordări inedite.
,,Dormitul mai mult m-a făcut o persoană mai calmă și bucuroasă, cert! De când am renuntțt la sală iîn favoarea somnului, nu îmi mai urăsc viața așa de mult", a scris cineva.
Altcineva a menționat: ,,Comunicațiile satelitare, în special sateliții meteo. De aici am ajuns la două subramuri - 1. Bricolajul - uneori e nevoie să îți faci singur antene de recepție și 2. Propagarea semnalelor radio, corecția Doppler, modulații. Bine, a doua are legătură și cu radioamatorismul, alt hobby".
Un alt utilizator vorbește despre beneficiile jocurilor video:
,,Jocurile video. Încă sunt un subiect tabu la noi, dar mi se pare cel mai util hobby care te poate pregăti pentru viață. Gândire critică, reflexe, atenție, capacitate de decizie sub stres, micro și macro management, disciplină și răbdare.
Pentru mine au fost un refugiu în cea mai stresantă perioadă a mea și continui să mă joc atunci când sunt stresat, pentru că îmi distrage atenția și clarifică mintea".
Îngrijirea plantelor este, de asemenea, pomenită:
,,Bonsai. Le-am bifat pe toate cele trei: mai calm, mai disciplinat, mi-a adus bucurie."
La fel și zona de fotografie: ,,De relativ puțin timp m-am pus pe recondiționarea fotografiilor vechi, cu urme vizibile de uzură (de la pete de mucegai la bucăți lipsă din imagini), și am rămas plăcut surprinsă de rezultate. Nu mă așteptam, sincer, ca oamenii să fie atât de receptivi la ceea ce fac — am primit multe încurajări și reacții pozitive la care nu mă așteptam".
Într-un ton mai amuzant, altcineva scrie: ,,Dansurile latino. Așa m-am ales cu nevastă-mea".
De ce e important să avem pasiuni și cum le cultivăm
,,Când o persoană pictează, cântă, grădinărește sau gătește, trăiește o formă de relaxare activă: mintea se decuplează de grijile zilnice, dar rămâne implicată într-o experiență pozitivă. Este, practic, o formă de autoreglare emoțională naturală – una dintre cele mai sănătoase. În viața de adult, accentul cade adesea pe productivitate. Hobby-urile ne reconectează cu dimensiunea ludică, cu bucuria pură de a face ceva „fără scop” – ceea ce aduce relaxare și autenticitate" explică psihologul Dorina Stamate.
Pasiunile nu sunt neapărat înăscute, ci se formează. Și chiar dacă uneori ni se părea că nu avem suficient timp, energie sau bucurie, cu pași mici putem ajunge la o viață mai frumoasă.
,,Pasiunile pot fi cultivate, exact așa cum se cultivă o relație, o plantă sau o stare de bine. Nu este ceva cu care te naști, ci o energie care se aprinde prin contact repetat cu ceva ce îți oferă sens, bucurie sau curiozitate. Pasiunea este un proces, nu un dat. Pasiunile se nasc din curiozitate, nu din dorința de performanță — din întrebări simple precum „cum ar fi să pictez o dată?”. Ele cresc prin pași mici și repetați, prin bucuria descoperirii unor activități aparent banale — o plimbare în natură, o fotografie reușită, o plantă care prinde viață în ghiveci", spune psihologul.
Mai întâi însă trebuie să ne permitem să fim începători și să greșim.
,,Observă momentele în care uiți de tine și de timp — când desenezi, când gătești, când repari ceva — acolo se ascunde energia autentică a pasiunii. Iar dacă o hrănești zilnic, chiar și zece minute, devine spațiul tău viu, locul în care te regăsești", recomandă Dorina Stamate.
Ce se întâmplă când hobby-ul devine meserie
O mulțime de cântăreți, scriitori sau actori vorbesc despre bucuria transformării pasiunii în meserie. Lucrurile nu sunt însă mereu atât de simple.
,,Când un hobby devine meserie, nu dispare automat bucuria, dar apare un risc subtil: ca activitatea care era sursă de energie și libertate să devină o nouă sursă de stres și evaluare. n hobby poate rămâne hobby chiar și atunci când devine meserie, dacă persoana reușește să păstreze esența ludică, libertatea și bucuria interioară care l-au născut. Este important să rămână și un spațiu de pasiune <<neproductivă>>, care să hrănească partea de suflet și nu doar pe cea profesională", explică psihologul.