Sculptura în file de carte, hobby-ul inedit al unei românce. Salvează cărți distruse și aruncate transformându-le incredibil
0O botoșăneancă de 40 de ani salvează cărți vechi și le transformă în opere de artă prin tehnici inedite. Meșteșugul recondiționării cărților, izvorât din plăcerea pentru lectură l-a învățat în Italia, acolo unde a petrecut mai bine de două decenii.
Fiecare carte are sufletul ei și merită apreciată și îngrijită. Cel puțin asta cred Cristina Palaghia, o botoșăneancă de 40 de ani, îndrăgostită de lectură dar și de carte, în sine. După ce a muncit două decenii în Italia, având diferite job-uri, Cristina s-a dedicat unei pasiuni inedite, sculptura în filele de carte. A luat zeci de cărți aproape distruse, aruncate la gunoi, și le-a salvat, transformându-le în adevărate opere de artă.
Un hobby neobișnuit învățat prin telefon
Cristina Palaghia a plecat, din Botoșani în Italia acum 20 de ani, din cauza greutăților financiare. Anul acesta s-a întors acasă, de dorul meleagurilor natale. ”Am plecat în Italia imediat ce am terminat liceul pentru că, așa ca mulți alții, nu am avut posibilități financiare de a merge mai departe. O vreme am trăit cu speranța de a mă întoarce în scurt timp să-mi reiau studiile. Nu a fost așa, din păcate. Am continuat studiile puțin mai târziu. Dorul de casă m-a făcut să mă întorc . Familia din țară nu mai este, dar aici este casa mea. În Italia am avut mai multe slujbe iar anul acesta am decis să mă întorc definitiv acasă”, spune Cristina Apalaghiei. În anii de muncă în Italia, în timpul liber, Cristina Palaghia se dedica cititului, hobby-ul său din copilărie. Citea în metrou, în toate mijloacele de transport, care o ducea la muncă și înapoi acasă. Dragostea ei pentru cărți s-a concretizat într-un alt hobby inedit, pe care l-a descoperit în urma unei aniversări.
„A fost un cadou dăruit pentru un băiețel pe care eu l-am crescut în Italia. Era o carte care avea imprimată pe marginile filelor, așa în partea opusă cotorului, chipurile noastre, a meu și al lui. Când a văzut această carte băiețelul de șapte ani a început să plângă și a spus că așa ceva nu a mai văzut. Așa că am fost impresionată ș totodată atrasă de așa ceva, mai ales că iubeam mult cărțile, mai ales cele cu coperți spectaculoase, pagini de un anumit fel.”, spune botoșăneanca.
S-a interesat și a aflat că este vorba despre sculptură în file de carte, o artă de care nu mai auzise. A găsit un grup condus de o româncă stabilită în Italia și a luat cursuri prin telefon, în timpul liber. „Nu am avut un tutorial, doar prin telefon cu Andreea Maurici care a creat acest grup. Făceam asta doar în timpul liber. De un an și două luni fac asta”, adaugă Cristina Palaghia.
Salvatoarea cărților condamnate la moarte
Cristina Palaghia a prins foarte repede meșteșugul, parcă ar fi fost făcută pentru asta, mărturisește botoșăneanca. Iar totul se trage de la pasiunea pentru carte. Așa că s-a decis să salveze cărțile distruse și abandonate. În mare parte găsite pe la târgurile de antichități și talciocuri. Indiferent de starea cărții, Cristina Palaghia îi reface corperțile, îi curăță filele și în cele din urmă o transformă într-o adevărată operă de artă, sculptându-i cu multă grijă marginile filelor pentru a crea efecte uimitoare, inclusiv tridimensionale. Iar cartea, în acest fel, spune Cristina Palaghia, capătă o nouă viață dar și o dublă utilizare. „Salvez cărțile care sunt aruncate, cărțile distruse. După anumite modele prind din nou viață. Cărțile sunt reparate, mai ales coperțile și mai apoi sculptate. Efectul se observă atunci când cartea este închisă, dar ea poate fi citită dar și utilizată ca ornament în bibliotecă. Nu stric nimic din carte, din contră o înfrumusețez”, spune Cristina Palaghia.
Botoșăneanca spune că a reușit să recondiționeze peste 70 de cărți, fie aruncate, fie găsite pe la talciocuri. Mai mult decât atât, fiindcă s-a întors în România ar dori să caute o soluție pentru a ajunge în școli la acele ore de artă plastică. Își dorește să-i învețe pe copii cum să recondiționeze cărți și în acest fel să prindă drag de lectură. ”Vreau să încerc să facă cunoscută această artă. Aș vrea la acele ore de lucru manual sau arte plastice, să învăț copiii să refacă volumele deteriorate, să învețe că o carte nu se aruncă. Sunt atât de multe lucruri interesante acolo. Un întreg univers. Când eram în Italia, în metrou în tren, citeam cărți. Digital nu-i văd sensul. Totată lumea este pe telefon.”, adaugă botoșăneanca.
O tehnică care cere răbdare și precizie incredibilă
Propriu-zis, pe marginea filelor, prin câteva tehnici învățate, dar care necesită mult antrenament, precizie, răbdare și mai ales pasiune, botoșăneanca reușește să facă chipuri, obiecte, numere, orice își dorește. Este o adevărată magie. ”O sculptură în carte este rezultatul plierii foilor și dă naștere la o imagine, un număr, un portret. Sunt mai multe metode. Începutul, pentru cei care vor să învețe, este plierea. După un model se măsoară fiecare pagină apoi începi să îndoi. Mai este tehnica ”cut and fold”, adică tăiat și îndoit. Dar și tehnica ”strip”. Prin ”strip”, fiecare pagină este măsurată, pe o anumită bandă vine îndoită și lipită pe fiecare pagină a cărții. Necesită multă precizie și răbdare. Dacă am greșit un milimetru, dacă am tăiat mai mult sau mai puțin, finalul nu este cel dorit. Imaginea finală a cărții este pe marginea filelor cărții. Sunt și imagini tridimensionale”, spune Cristina Palaghia. O carte obișnuită prin metoda ”strip” poate fi sculptată în cinci ore, iar la altele voluminoase, precum cele de 400 de pagini, procesul poate dura și cinci zile.