Guvernul a ajuns la un acord cu FMI: se introduce coplata la serviciile medicale. Ponta: „Coplata va fi de maximum 10 lei"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guvernul a convenit cu FMI introducerea coplăţii în sistemul medical   FOTO Adevărul

În urma întâlnirii cu FMI, Guvernul şi instituţia financiară au convenit semnarea unei scrisori de intenţie prin care s-a decis introducerea coplăţii în sistemul de sănătate. În urma acestui acord, pacienţii vor plăti o sumă care va varia în funcţie de serviciile medicale oferite. Singurul serviciu care face excepţie este cel de urgenţă, unde coplata nu va fi impusă.

UPDATE:

Deşi premierul Victor Ponta a declarat că valoarea coplăţii va fi de maxim 10 lei, aceasta urmând să fie achitată de către pacient la externare, mai nou, potrivit scrisorii de intenţie convenite de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), coplata s-ar putea să fie de maxim 10 lei pe zi de spitalizare.

Premierul a mai menţionat că în urma discuţiilor cu FMI, ministrul Sănătăţii va elabora procedura coplăţii până în luna martie, procedură ce va stabili dacă suma de 10 lei se va achita o dată, la externare, sau pe ziua de internare.

„În vederea rezolvării dezechilibrelor financiare din sectorul de sănătate, suntem hotărâţi să aplicăm următoarele măsuri: În martie 2013, vom începe introducerea coplăţii, reprezentând o sumă fixă modestă în funcţie de serviciile furnizate, în sectorul spitalicesc, exceptând serviciile de urgenţă; vom continua să revizuim lista medicamentelor compensate şi vom introduce mecanisme pentru reducerea perioadei de spitalizare şi creşterea gradului de utilizare a serviciilor ambulatorii", se arată în documentul citat de Mediafax.

Valoarea coplăţii va fi de maximum 10 lei (Victor Ponta)

Măsură convenită cu reprezentanţii FMI ar putea deveni efectivă începând cu luna martie 2013.

Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii, a precizat că aceste măsuri vor deveni efective de la 1 martie 2013, odată cu adoptarea Contractului Cadru.

Premierul Victor Ponta a explicat că această măsură a fost convenită cu reprezentanţii FMI. „Valoarea coplăţii va fi de maximum 10 lei", a explicat premierul.

„Pentru coplată există o lege şi ea ar fi trebuit să se aplice de anul trecut. Am ajuns la un acord cu FMI să introducem o coplată în sistemul spitalicesc pentru o perioadă de timp limitat. Ea este introdusă pentru a acoperi deficitul şi cheltuielile. 

Aş vrea să menţionez foarte clar că este vorba de o coplată pe caz externat. Este vorba de cine iese din spital, nu de cine intră în spital. Nu este vorba despre un om care vine la spital să ceară un anumit serviciu. Este vorba despre cei care se externează. 

Valoarea este una modică şi va fi calculată odată cu Contractul Cadru care va fi aplicat de la 1 martie 2013. La sfârşitul anului 2013 vom face o  evaluare pentru a vedea dacă mergem mai departe sau nu

În urma discuţiilor cu FMI, am ajuns la concluzia că putem să introducem numai limitat şi pentru o perioadă de timp - ca să putem să controlăm costurile din sectorul cel mai cheltuitor, şi anume sectorul spitalicesc - o coplată care, aşa cum am convenit cu FMI, să aibă o valoare modestă, în sensul în care ea să fie utilizată strict pentru controlul costurilor. Adică, să ştim cum se intră, cum se utilizează şi cum se iese din sistem", a explicat ministrul Sănătăţii.

Coplata va întra vigoare odată cu nou Contract Cadru, de la 1 martie 2013 (Eugen Nicolăescu)

Managerii de spitale plătesc cu funcţia dacă au pierderi  

O altă măsură pe care o prevede documentul convenit cu FMI îi vizează pe managerii spitalelor. Aceştia vor fi înlocuiţi dacă unitatea acumulează datorii trei luni consecutiv.

Documentul relevă totodată că, pentru a evita creşterea datoriilor din sistem, Guvernul va transfera resurse financiare de la spitale cu competenţe limitate către unităţile incluse în reţeaua spitalelor regionale de urgenţă.

Sistemul de achiziţii centralizate a medicamentelor va fi evaluat la sfârşitul acestui an. În cadrul acestei reevaluări se va revizui lista medicamentelor compensate.

Ştire în curs de actualizare
 

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese