Tăriceanu a dat explicaţii în faţa conducerii PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a participat, astăzi, la şedinţa săptămânală a Biroului Politic Central, unde şi-a prezentat propunerile pentru modificarea Statutului partidului.

UPDATE Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat că în şedinţa conducerii partidului  nu s-a cerut excluderea lui Călin Popescu Tăriceanu, dar că a avut loc "o discuţie politică" în care liderii partidului i-au explicat că în privinţa candidatului PNL la prezidenţiale lucrurile au fost deja stabilite.

UPDATE Călin Popescu Tăriceanu a susţinut, la finalul şedinţei BPC, că le-a explicat colegilor că nu a vrut să creeze o stare conflictuală în PNL. "Eu am prezentat argumentele mele. Am văzut reacţii ale unor colegi care au creat premisele unui conflict, dar eu nu am dorit acest lucru", a explicat Tăriceanu.

"Propunerile mele au fost denaturate. Eu nu militez decât pentru libertatea de gândire şi exprimare în partid", a susţinut fostul premier.

La ora transmiterii acestei ştiri, şedinţa BPC se desfăşoară în format restrâns, fără participarea celor invitaţi în mod obişnuit la această reuniune, ci doar a membrilor de drept.


Fostul lider al PNL ar urma să-şi prezinte în cadrul BPC propunerile pentru modificarea Statutului PNL, respectiv pentru introducerea unui sistem de alegeri primare pentru desemnarea candidatului PNL la alegerile prezidenţiale în primăvara lui 2014, dar şi alegerea în sistem uninominal a viitoarei conduceri a partidului.

Propunerea i-a atras o serie de critici din partea liderilor PNL, care i-au reamintit că USL are deja un candidat la alegerile prezidenţiale, în persoana lui Crin Antonescu, validat congresele PSD şi PNL.

Vicepreşedintele Dan Radu Ruşanu şi ministrul de Interne, Radu Stroe, au cerut chiar excluderea lui Tăriceanu din partid. Liderul PNL,  Crin Antonescu, a afirmat, însă, că nu este de acord cu excluderea lui Tăriceanu.

Tăriceanu este membru de drept al BPC, în calitate de fost preşedinte al PNL, însă nu are drept de vot, potrivit Statutului partidului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite