Grindeanu: Loturile 1 şi 2 din Autostrada A7 vor fi finalizate în acest an

0
Publicat:

Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că lucrările pe loturile 1 şi 2 din Autostrada A7 Ploieşti-Buzău se vor finaliza în toamna acestui an.

Autostrada A7 FOTO: Arhivă

Ministrul a efectuat marţi o vizită de lucru pentru a verifica stadiul lucrărilor la acest obiectiv. Pe cele două loturi, lucrările au fost realizate într-un procent de aproximativ 70%, a precizat el, scrie Agerpres.

"Luna trecută am dat nişte ţinte pentru lotul 1 şi lotul 2, undeva la 65% pe lotul 1 şi spre 70 pe lotul 2, ţintele au fost depăşite. Luna cealaltă când vin pe primul lot ajungem undeva la 75 %, cel de la Dumbrava la Mizil, pe Mizil - Pietroasele progresul se va apropia de 80%. Felicitări pentru tot ceea ce au făcut şi pe lotul 1 şi pe lotul 2, ceea ce ne duce în situaţia în care termenul asumat, octombrie anul acesta, să fie respectat. Ritmul e foarte bun, undeva la 650 de muncitori pe lotul 1, tot 600, chiar mai bine pe lotul 2, sute de utilaje. În toamna acestui an aceste două loturi vor fi finalizate", a declarat ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu.

Pe cel de-al treilea lot, Pietroasele-Buzău, lucrările se desfăşoară într-un ritm normal, însă cu întârzieri din pricina unor decizii contradictorii.

"Se lucrează foarte bine pe lotul 3 Pietroasele-Buzău. Din păcate rămâne acel gust amar pe care îl am când anul trecut în iulie, august s-au semnat contractele pe loturile 1 şi 2. Putea să fie gata la finalul acestui an şi lotul 3 dacă se respecta ceea ce am spus noi iniţial, pentru că tot acolo s-a ajuns, un an jumate a fost pierdut", a precizat Sorin Grindeanu.

Autostrada A7 Ploieşti - Buzău are o lungime de 63,25 km.

Lotul 1 Dumbrava - Mizil se întinde pe o lungime de 21 km. Ordinul de începe a lucrărilor a fost stabilit în data de 22.08.2022, valoarea contractului este de 1,468 miliarde de lei, fără TVA, prin Programul Naţional De Redresare şi Rezilienţă (PNRR), contractul fiind câştigat de Asocierea Impresa Pizzarotti&SPA - Pizzarotti SA - Retter Projectmanagement SRL. Durata contractului de execuţie este de 20 de luni, termenul de deschidere este stabilit pentru luna octombrie 2024, stadiul actual al lucrărilor fiind de 67%.

Lotul 2 Mizil - Pietroasele se întinde pe o lungime de 28,35 km. Ordinul de începe a lucrărilor a fost stabilit în data de 12.08.2022, valoarea contractului este de 1.249.992.665 lei, fără TVA, prin PNRR, contractul fiind câştigat de Asocierea SC Coni SRL - Trace Group Hold PLC. Durata contractului de execuţie este de 20 de luni, termenul de deschidere a fost stabilit pentru luna octombrie 2024, stadiul actual al lucrărilor fiind de 68%.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie