Video Fostul solist al trupei „Gaz pe foc” critică chemarea rezerviștilor la exerciții. Andrei Roșu: „Oamenii trebuie tratați cu respect”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrei Roșu, fostul solist al trupei „Gaz pe foc”, a criticat modul în care Ministerul Apărării Naționale a comunicat chemarea rezerviștilor la exercițiile de mobilizare, spunând că ordinul „ar fi fost mult mai util dacă ar fi venit cu informații practice și trimis din timp”.

Andrei Roșu, fostul solist al trupei „Gaz pe foc” FOTO: FB/Andrei Roșu

Pe Facebook, Roșu a povestit cum a primit documentul și ce l-a nemulțumit la modul în care a fost transmis.

„Astăzi am primit, prin poliție, la ușă, un ordin de chemare la exerciții… pentru poimâine. Noroc că era cineva acasă – altfel probabil nu aș fi știut nimic până în ziua respectivă și m-aș fi ales cu o amendă”, a relatat Andrei Roșu, pe FB. 

Fostul artist a subliniat că ordinul ar fi fost mult mai util dacă ar fi oferit informații practice precum locația exactă a exercițiilor, echipamentul necesar, hrana și apa, un număr de contact și, mai ales, dacă ar fi fost trimis cu mai mult timp înainte.

„Mi se pare important ca oamenii să fie tratați cu respect și transparență, mai ales când vine vorba de mobilizare. Nu toți au situații simple –unii lucrează, au afaceri, copii sau probleme medicale. Și ar fi corect să fie clar comunicată alternativa legală pentru cei care nu pot sau nu doresc să participe – serviciul civil alternativ prevăzut de lege”, a explicat Roșu.

La scurt timp după postarea lui, un alt rezervist a detaliat cum se desfășoară, de fapt, o zi de instrucție.

„Nu trebuie să aduci niciun echipament, primești totul –de la șosete până la centură. Dimineața am fost primiți într-un cort militar cu apă și cafea. Am trecut prin ateliere cu arme și prezentări despre prim-ajutor. Tragerea se face individual cu instructor, iar masa a fost caldă și gustoasă. La ora 14 eram acasă. Totul a fost calm și respectuos”, a scris acesta.

Comentatorul a menționat totuși că furnizarea de echipamente noi pentru zeci de mii de foști militari poate fi o risipă de buget.

Andrei Roșu a revenit, ulterior, cu clarificări, explicând că intenția sa nu a fost de a provoca panică.

„Am postat ieri câteva sugestii despre cum poate fi îmbunătățit ordinul de chemare a rezerviștilor, astfel încât să genereze cât mai puțină panică și cât mai puține întrebări.Mulți au interpretat postarea mea-despre un ordin absolut normal pentru o țară aflată lângă o zonă de război- ca pe o posibilă înrolare pentru front. Dar intenția mea a fost alta. De aceea, m-am gândit să scriu câteva rânduri despre cum decurge o situație similară în Elveția-o țară care, deși neutră, are una dintre cele mai bine pregătite și bine organizate armate din lume. De altfel, elvețienii au un sistem interesant: după instruirea inițială, revin anual, de la 18 până la 50 de ani, pentru câte două-trei săptămâni de pregătire militară. Nu e vorba de o mobilizare permanentă, ci de o formă de menținere a pregătirii și disciplinei – un exercițiu de responsabilitate civică și organizare exemplară”, a scris Roșu, pe FB.

Andrei Roșu a adăugat că exercițiile de mobilizare pot avea un scop legitim, însă modul în care sunt comunicate face diferența între confuzie și încredere.

Fost solist în trupa Gaz pe foc, Andrei Roșu, este un sportiv, antreprenor și speaker motivațional român, cunoscut pentru performanțele sale remarcabile în domeniul sporturilor extreme și pentru impactul său în comunitatea de alergători.

A devenit primul om din lume care a finalizat 7 maratoane și 7 ultramaratoane pe 7 continente, inclusiv în locații extreme precum Antarctica, Sahara, Himalaya și Polul Nord.

MApN a chemat mii de rezerviști din București și Ilfov la o zi de instrucție

Reamintim că Ministerul Apărării Naționale (MApN) a declanșat o amplă acțiune de verificare a rezerviștilor din București și Ilfov. Mii de persoane care au făcut armata înainte de anul 2004 sunt chemate pentru o zi de instrucție și evaluare, în cadrul unui exercițiu de rutină menit să actualizeze baza de date a ministerului și să verifice starea de pregătire a foștilor militari.

Absența nemotivată de la un astfel de exercițiu se sancționează cu amendă, conform Legii 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare. Cei care nu se pot prezenta din motive obiective trebuie să anunțe unitatea militară indicată în ordinul de chemare și să prezinte dovezi justificative.

„Astfel de exerciții sunt organizate periodic pentru a actualiza datele rezerviștilor și pentru a evalua nivelul minim de pregătire al celor care au efectuat serviciul militar obligatoriu înainte de anul 2004”, se arată într-un comunicat al instituției.

Ce se întâmplă în ziua exercițiului

Potrivit procedurii, rezerviștii primesc ordine de chemare la unitate și trebuie să se prezinte la data și ora indicate. Ajunși acolo, aceștia parcurg mai multe activități standard:

  • sunt echipați cu uniformă, vestă antiglonț, cască și armă de exercițiu;
  • primesc instruire de siguranță;
  • participă la trageri cu muniție de antrenament;
  • beneficiază de o masă caldă înainte de finalizarea programului.

Întreaga activitate durează o singură zi, iar scopul este strict administrativ și de instruire.

Astfel de exerciții se desfășoară în fiecare an, în diferite județe ale țării, ca parte a programului de verificare și actualizare a rezerviștilor Armatei Române

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG