Fascinația unui canadian pentru România: „Mămăliga este făcută de zei! Oamenii sunt cei mai prietenoși din lume“

0
Publicat:

Un canadian venit în vizită în țara noastră s-a declarat impresionat de România, iar mămăliga și pălinca au fost pentru el adevărate revelații. Turistul se gândește deja să revină în țara noastră alături de soția lui pentru a petrece mai mult timp aici.

Canadianul s-a declarat impresionat de gustul mămăligii FOTO arhivă Adevărul

Într-o postare pe Reddit, un canadian s-a declarat fascinat de România, iar mai mulți străini i-au împărtășit părerea despre țara noastră după ce au vizitat-o.

Am avut ocazia să vin și să stau în București timp de o săptămână prin intermediul locului meu de muncă. Am observat câteva lucruri pe care nu le știam despre România. 

- Oamenii sunt cei mai prietenoși din lume. Foarte respectuoși și diplomați;

- Majoritatea vorbesc bine engleza;

- Taxiurile și Uber-ul sunt atât de ieftine, de ce se mai folosește oare transportul în comun?

- Pot să jur că jumătate din București conduce un Mercedes;

- Am băut cel mai puternic alcool din viața mea. Aproape că mi-a ars stomacul pălinca;

- Mămăliga este făcută de zei. O voi introduce întregii mele familii.

- Istoria voastră este foarte interesantă. 

Mulțumesc că m-ați primit, abia aștept să revin în frumoasa voastră țară!”, a scris canadianul pe rețeaua de socializare.

„Mi-a plăcut așa de mult în România încât m-am căsătorit cu un român”

Comentariile nu au întârziat să apară. Mai mulți străini au ținut să își împărtășească experiența pe care au avut-o în țara noastră. 

„Am ajuns în România pentru prima dată din motive de serviciu, la fel ca și tine. Sunt din Brazilia, deci chiar dacă sunt obișnuit cu oameni prietenoși, mi-a plăcut foarte mult cât de amabili sunt oamenii aici, chiar dacă aș spune că sunt mai onești, dar totuși politicoși. Oricum, mi-au plăcut atât de mult românii încât m-am căsătorit cu unul. Acum că locuiesc aici, pot vedea și oamenii mai morocănoși, în special printre cei de vârsta mijlocie și bătrâni, dar este o singură interacțiune <neplăcută> printre zeci de altele frumoase”, a scris un brazilian.

„Da, și eu am fost impresionată de cunoștințele de engleză, majoritatea neavând cursuri, au învățat să vorbească din seriale, jocuri, muzică”, a comentat altcineva.

„Transportul public este mult, mult mai ieftin și, așa cum au spus și ceilalți, traficul este uneori haotic. De exemplu, cu Uber am ajuns într-un loc anume într-o oră și am plătit 45 de lei, cu metroul am ajuns în 20 de minute și am plătit 3 lei. Metrourile sunt curate și sigure aici”, spune un alt străin.

„Sper că ai avut ocazia să te bucuri de niște sarmale și papanași și tu. Mâncarea este cu adevărat bună aici, dar trebuie să fiu atentă, în special cu carnea, am avut multe arsuri la stomac la început”, își descrie experiența un alt turist.

„Vin să ne viziteze în California și aduc țuică”

Relatările au continuat la postarea canadianului, una mai amuzantă și mai admirativă decât alta la adresa mâncării, tradițiilor și locurilor de basm din România.

„Și mie îmi place istoria de aici, mi-au plăcut foarte mult castelele Peleș și Cantacuzino. E interesant cum m-au făcut să fiu mai interesată de istoria lor decât de istoria țării mele”, mărturisește altcineva.

„În calitate de imigrant în România, comentariul tău despre prețul taxiurilor și Uber-ului este relativ și contează foarte mult venitul pe care îl ai. Cu siguranță merită să închiriezi o mașină și să călătorești, să vezi restul țării. România este incredibil de frumoasă”, crede un alt străin.

„Sora mea s-a căsătorit cu un român și acum locuiește în Cluj. Soția mea și cu mine i-am vizitat (din California) acum câțiva ani și am avut ocazia să mergem la festivalul Untold, care a fost o nebunie. Îmi place când vin să ne viziteze în California și aduc cu ei țuică!”, povestește cu umor un american.

„O țară într-adevăr frumoasă. Soțul meu, fiicele și cu mine am făcut o călătorie cu mașina prin România în 2019 pentru a vedea castelele. A fost cea mai bună decizie pe care am luat-o și cea mai frumoasă călătorie. Oamenii sunt foarte politicoși, prietenoși și frumoși. Natura este incredibilă și uimitoare când conduci prin munți. Cât despre mâncare, totul este atât de gustos. Și istoria reală, nu cea inventată de filme, este atât de interesantă și tragică. Vom reveni 100%”, este concluzia unui alt turist.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune