Discursul țarului Putin, tradus de specialiștii în dezinformare: „Așteptați-vă la mobilizare și la mai mult război“

0
Publicat:

Ecosistemul rusesc de manipulare încearcă să promoveze un cult pentru Putin, reprezentându-l ca fiindun lider infailibil, confirmat chiar de Dumnezeu, arată portalul Comisiei Europene specializat în combaterea dezinformării. Iată cum au fost traduse discursurile „țarului” de la ultimele ceremonii.

Vladimir Putin la ceremonia oficială de învestire. FOTO: EPA EFE

Portalul Comisiei Europene specializat în combaterea dezinformării - EU vs Disinfo - analizează ceremoniile și discursurile lui Vladimir Putin ocazionate de Ziua Victoriei (asupra Germaniei naziste în Al Doilea Război Mondial, celebrată la 9 mai) și depunerea oficială a jurământului. 

„În timp ce Putin se angajează în al cincilea mandat de președinte, facilitat de alegeri frauduloase și de manipularea constituției, ecosistemul de dezinformare pro-Kremlin construiește cu atenție o poveste. Pe lângă putere, marea minciună pe care o creează manipulatorii de la Kremlin este despre invincibilitate, confirmare divină și destin istoric”, se arată în analiza EU vs Disinfo.

Discursul inaugural al lui Putin care a marcat începutul celui de-al cincilea mandat al regimului său a fost, deloc surprinzător, o colecție de manipulări și minciuni, arată sursa citată.

Al cincilea mandat a fost posibil doar datorită a ceea ce publicația Meduza a numit „cele mai frauduloase alegeri din istoria Rusiei moderne” și a unui amendament anterior la constituția Rusiei introdus în urma unui vot considerat fraudat.

În discursul său, Putin a vehiculat aceleași „teorii obosite de dezinformare”, în care a încercat să înfățișeze Rusia ca un actor pe scena mondială orientat către dialog și stabilitate internațională. „Acesta este un alt exemplu bun al strategiei de dezinformare rusă, care uită în mod convenabil să menționeze că Kremlinul vrea doar să solidifice orice câștiguri teritoriale pe care le-au făcut până acum ca parte a agendei lor imperiale”, susțin experții europeni.

Promisiunile vagi de dialog urmăresc să manipuleze publicul pregătit să fie receptiv la temerile de escaladare și de război extins - se mai arată în analiză.

„Amenințările goale și discuțiile înșelătoare despre pace și dialog urmăresc să ne îndepărteze atenția de la cea mai importantă sarcină la îndemâna Occidentului - sprijinirea Ucrainei în efortul său de autoapărare și recâștigarea controlului deplin asupra teritoriului său suveran”, arată Eu vs Disinfo.

„Putin, un lider infailibil, confirmat de însuși Dumnezeu”

Ziua de 9 mai marchează o nouă etapă anuală a militarismului rus dezvăluit în Piața Roșie. Comemorând inițial rolul de învingător al URSS în Al Doilea Război Mondial și contribuind la mitul toxic „Marele Război Patriotic”, paradele s-au transformat în platforme pentru justificarea agresiunii Rusiei în Ucraina.

Marșurile „Regimentului Nemuritor”, destinate familiilor pentru a onora veteranii din cel de-al Doilea Război Mondial prin afișarea fotografiilor celor dragi, au fost anulate în marile orașe rusești, oficial din „motive de securitate nespecificate”.

„Motivul real ar putea fi reticența Kremlinului de a evidenția numărul mare de victime recente ale Rusiei în Ucraina, estimate de unele surse a fi de până la 500.000, inclusiv 150.000 de morți. Motivul probabil pentru această lipsă de transparență este teama de posibile reacții interne”, speculează specialiștii europeni.

Sărbătorile de 9 mai de la Moscova ne oferă o fereastră către o societate rusă militarizată îndoctrinată în loialitate oarbă față de Putin

Ecosistemul rusesc de dezinformare încearcă să cultive un cult pentru Putin, reprezentându-l ca un lider infailibil, al cărui rol este confirmat de însuși Dumnezeul Atotputernic. În realitate, anii regimului lui Putin nu au adus rușilor obișnuiți decât o opresiune sporită, pierderea celor dragi sau rănirea acestora și, în loc de măreție și mândrie națională, izolarea unui paria internațional. Vladimir <cel Mare> apare din ce în ce mai mult ca un simplu om aflat într-o căutare distructivă a unui piedestal”, concluzionează analiza citată.

Discursul lui Putin tradus de specialiști 

Spectacolul din 7 mai 2024, al confirmării oficiale a lui Putin drept președinte al Rusiei, a fost un pas suplimentar în construirea cultului personalității.

Urmând tradiția, specialiștii de la EU vs Dinsifo descifrează cuvintele lui Putin pentru audiența occidentală.

Ce a spus: „Interesele oamenilor vor fi preocuparea mea principală.“

Ce înseamnă cu adevărat: Principala mea preocupare este să rămân la putere.

Ce a spus: „Noi înșine, și doar noi, vom determina soarta Rusiei.“

Ce înseamnă cu adevărat: Am distrus relațiile internaționale ale Rusiei.

Ce a spus: „Cetăţenii au confirmat că ţara este pe drumul cel bun la alegeri.“

Ce înseamnă cu adevărat: Alegeri? Sigur, atâta timp cât timp eu voi câștiga.

Ce a spus: „Vom trece prin această perioadă dificilă cu demnitate și vom ieși mai puternici.“ 

Ce înseamnă cu adevărat: Nu avem timp să ne plângem. Muncește și taci!

Ce a spus: Nu respingem dialogul cu statele occidentale.“

Ce înseamnă cu adevărat: Vreau ca toată lumea să-mi recunoască dreptul de a cuceri teritoriul altor țări. 

Ce a spus: Occidentul decide dacă își continuă politica de agresiune sau caută cooperare și pace.“

Ce înseamnă cu adevărat: Da, încep războaie. Rusia bombardează și distruge, acesta este dreptul meu. 

Ce a spus: Suntem deschiși la discuții, inclusiv asupra securității și stabilității strategice.“ 

Ce înseamnă cu adevărat: Vreau să domin Europa și țările vecine.

Ce a spus: În această lume complexă, trebuie să ne străduim să fim autosuficienți și să deschidem noi orizonturi.“

Ce înseamnă cu adevărat: Am condus Rusia pe deplin în brațele Chinei. 

Ce a spus: Cei care și-au dovedit loialitatea față de patrie vor obține poziții de conducere în guvern sau în afaceri.“

Ce înseamnă cu adevărat: Numai loialitatea oarbă contează sub conducerea mea. 

Ce a spus: „Trebuie să aducem noi generații care să întărească puterea Rusiei.“

Ce înseamnă cu adevărat: Propaganda de stat în școli trebuie să fie accelerată. 

Ce a spus: Împreună vom depăși toate obstacolele.“

Ce înseamnă cu adevărat: Așteptați-vă la mobilizare și la mai mult război.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi