Cum poți recupera banii de la autorități dacă ți-ai stricat mașina într-o groapă de pe un drum public

0
Publicat:

Dacă vă stricați mașina din cauza gropilor din carosabil, puteți rezolva daunele cu bani de la autorități.

Sursa Facebook / Elena Olar

Primul pas în momentul în care ați avariat mașina într-o groapă din carosabil este o sesizare către asigurător și poliție. Nu uitați însă de probele care pot atesta faptul că vina nu vă aparține. În acest mod vă veți putea dovedi dreptatea, scrie Antena 3 CNN.  

Chiar înainte de a muta mașina de la locul incidentului, fotografiați starea drumului, dimensiunile și adâncimea gropii și orice alte detalii care vi se par importante.

Toate aceste fotografii vă pot fi de ajutor în procesul de despăgubirile. Este posibil ca strada să fie asfaltată ulterior incidentului, astfel încât probele să dispară dacă nu au fost imortalizate.  

De asemenea, nu uitați să notați data, ora și locul incidentului, dar și împrejurările în care acesta s-a produs. 

Dacă existau persoane care se aflau la fața locului la ora producerii incidentului, faceți tot posibilul să obțineți datele de contact ale acestora.  

Cine administrează drumurile  

Administratorii drumurilor care au obligația de a le semnaliza și întreține și sunt, conform OG 43/1997: primăriile, pentru străzile sunt drumuri publice din interiorul localităților, indiferent de denumire: stradă, bulevard, cale, chei, splai, şosea, alee, fundătură, uliță; consiliile județene, pentru drumurile care fac legătura între localități; CNAIR, pentru drumurile care asigură legătura capitalei țării cu orașele reședințe ale județelor, legăturile între acestea, precum şi cu ţările vecine, și pot fi: autostrăzi, drumuri expres, drumuri naționale europene, drumuri naționale principale, drumuri naționale secundare; companii care efectuează lucrări de reparații și întreținere, pe durata acestora. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie