Cum au ajuns brazii, colindele și cozonacul simboluri ale Crăciunului. „Unele au legături cu sărbători păgâne din jurul solstițiului de iarnă”

Crăciunul nu ar mai fi la fel fără brazii împodobiți, cozonacii, colindele și ale tradiții care definesc sărbătoarea nașterii lui Iisus. Societatea consumeristă a reușit să schimbe esența Crăciunului și mult dintre aceste simboluri au fost uitate.

Nimic nu spune „Crăciun” mai mult decât imaginile, mirosurile și sunetele acestui sezon: de la bradul de Crăciun, la vâsc și colinde, sărbătorile nu ar fi la fel fără ele.

Desertul special de Crăciun în România este cozonacul. Acesta simbolizează bogăția, abundența, bucuria sărbătorii și unitatea familiei, fiind considerat o pâine dulce ritualică ce reprezintă generozitatea și transformarea spirituală, un desert nelipsit de pe masa festivă, oferit ca dar pentru a arăta afecțiune.

Scriitoarea Tatiana Niculescu a dedicat un volum întreg celui mai popular desert românesc de Crăciun - „Delicioasa poveste a cozonacului românesc”.

„Povestea cozonacului e o fereastră spre istoria României. Trecut prin numeroase avataruri – pâine îndulcită, pâine rituală dospită, aluat boieresc preparat după rețete străine de Paști și de Crăciun, prăjitură sofisticată de familie, specialitate etnică, simbol național –, cozonacul e legat de evenimente, oameni, locuri și întâmplări care au marcat generații de români”, se arată în prefața cărții.

Autoarea mărturisește că poveștile despre cozonaci au început să-i dezvăluie aspecte interesante ale istoriei românilor: „erau capsule ale intimității ocrotitoare, lecții despre pofta de viață în siguranța unui cămin, despre răbdare, încredere, dragoste, tărie de caracter și despre o pașnică întregire a omului în timp, care, în secolul tuturor vitezelor și al tehnologiei digitale, a devenit cu atât mai rară și mai prețioasă“.

Într-o lectură publică, scriitoarea a selectat câteva pasaje extrem de interesante din „Delicioasa poveste a cozonacului românesc”:

„Dicționarul enciclopedic ilustrat al limbii române, din trecut și de astăzi, definește încă în 1931, cozonacul ca pe un fel de pâine de diverse forme; pâine de grâu frământată cu unt și cu apă, uneori cu adaos de stafide, care se face în casă mai ales de Paști sau se fabrică de cofetar. La 10 ani de la întregirea teritoriului locuit de români în granițele unui singur stat, cozonacul nu are, prin urmare, răspândire largă și nici pe departe uniformă pe tot cuprinsul țării. Este socotit o pâine mai aparte, cu gust dulce, orășenească, asociată Crăciunului și Paștelui, care se face îndeobște acasă, dar se poate cumpăra și de la cofetării. În același dicționar, „babele” cu sensul de coptură sunt înregistrate ca un fel de cozonac cu stafide din Moldova și Bucovina”.

Tatiana Niculescu susține că probabil prima dată când a apărut în scris cuvântul cozonac a fost în secolul al XIX-lea, în cartea de bucate a unui scriitor și avocat gastronom Mihai Kogălniceanu. Marele apologet al cozonacului în perioada dintre cele două războaie mondiale este tot un scriitor și avocat gastronom, fratele mai mare a lui Ionel Teodoreanu, Păstorel Teodoreanu. Acesta este autorul probabil a celei mai mari controverse legate de cozonacul românesc, anume cea care a pornit de la faimoasa sa rețetă cu 50 de ouă.

În 1933, în numărul din aprilie al publicației „Adevărul literar și artistic”, Teodoreanu publică o mică tabletă SF în care și-l imaginează confruntat cu noile realități ale lumii moderne: lumea trece de la sat la oraș, clădirile înalte iau locul conacelor liniștite, aluatul frământat artizanal în tihna casei ajunge un produs pipernicit, fabricat în serie. Ori cozonacii, scrie Păstorel, „au nevoie de casă cu ziduri și sobe acătării, cu ogradă mare și grajduri, și acareturi, și grădină cu copaci, și scrânciob, și cu fete rumene, cu șorț și bonetă albă, să-i poarte în brațe.”

Pomii de Crăciun

Alte tradiții românești de Crăciun sunt similare cu cele întâlnite pe alte meleaguri occidentale. Într-un articol din Readers Digest se face o trecere în revistă a celor mai cunoscute tradiții de Crăciun. „Multe dintre aceste simboluri de Crăciun au începuturi umile, care se întorc până la originile Crăciunului și legăturile sale cu sărbători păgâne în jurul solstițiului de iarnă”, se arată în articolul citat.

Brazii de Crăciun sunt decorațiuni universale de iarnă: păgânii foloseau ramuri ca amintire că primăvara va reveni, iar romanii le așezau în jurul templelor pentru a onora pe Saturn, zeul agriculturii. Primul pom de Crăciun a fost folosit fie în Tallinn, Estonia, fie în Riga, Letonia. În secolul al XVI-lea, creștinii germani au adus pomii în case ca simbol al vieții veșnice. Când vestea că regina Victoria și soțul ei german, Prințul Albert, au pus un brad de Crăciun în palat s-a răspândit, obiceiul a devenit extrem de popular în Anglia și America.

Oamenii de zăpadă

Primul om de zăpadă documentat a apărut în 1380, dar probabil oamenii construiesc oameni de zăpadă de când există zăpadă. Aceștia erau populari mai ales în Evul Mediu, când resursele pentru exprimare artistică erau limitate. Michelangelo a fost chiar însărcinat să construiască un om de zăpadă pentru conducătorul Florenței!

Colindele de Crăciun

Când creștinii au înlocuit sărbătorile păgâne de iarnă cu Crăciunul, episcopii din Europa cereau anumite imnuri pentru slujbele de Crăciun. În 1233, Sfântul Francisc de Assisi a început să pună în scenă piese cu Nașterea lui Isus, incluzând cântece pe înțelesul publicului, iar de atunci colindele aduc spiritul festiv ascultătorilor.

Cele 12 zile de Crăciun și obiceiul oferirii cadourilor

Cele 12 zile de Crăciun reprezintă perioada dintre 25 decembrie (nașterea lui Iisus) și Epifanie, pe 6 ianuarie, când cei trei magi i-au adus daruri pruncului. Aceasta explică și obiceiul oferirii cadourilor.

Șosetele de Crăciun

Se spune că Sfântul Nicolae a lăsat monede de aur în ciorapii, puși la uscat deasupra șemineului, ai fetelor sărace ale unui văduv, salvându-le astfel de sărăcie și făcând posibilă căsătoria acestora.

Clopoțeii

Clopoțeii, fie de sanie, fie de biserică, au rol simbolic și practic: în tradițiile păgâne și creștine se credea că alungă spiritele rele.

Portocalele de Crăciun

Portocalele erau cadouri tradiționale care se puneau în ciorapi în secolul al XIX-lea, fiind o alternativă mai accesibilă la monedele de aur pe care Sfântul Nicolae le-a dăruit unei familii sărace.

Culorile Crăciunului

Roșu și verde au legături simbolice: verdele cu viața veșnică a plantelor, iar roșu cu sângele lui Hristos și, mai recent, cu haina lui Moș Crăciun din reclamele Coca-Cola.

Coronițele

Originea coronițelor de Crăciun vine din Germania secolului XVI și simbolizează cercul fără sfârșit al vieții și promisiunea primăverii.

Vâscul

În mitologia nordică, vâscul simboliza iubirea și renașterea, iar oamenii se sărutau sub el ca să aducă noroc.

Luminile de Crăciun

Tradiția începe în secolul XVI cu Martin Luther, care a pus lumini pe pom pentru a recrea frumusețea stelelor printre copaci.

Lumânările

Lumina simbolizează speranța, căldura și renașterea în timpul solstițiului de iarnă și a fost integrată în tradițiile creștine.

Stelele

Steaua de Crăciun amintește de steaua care i-a ghidat pe cei trei magi către Iisus.

Ghirlandele

Ghirlandele strălucitoare simbolizau bogăția și reflectau lumina lumânărilor pe brazii germani.

Oamenii de turtă dulce

Turta dulce a ajuns în Europa din Asia și a fost modelat de Regina Elisabeta I sub formă de oameni.

Lapte și biscuiți pentru Moș Crăciun

Tradiția de a lăsa lapte și biscuiți a început în Germania medievală și a continuat în America în timpul Marii Recesiuni pentru a învăța copiii recunoștința și generozitatea.

Tortul cu fructe

În epoca victoriană, tortul cu fructe era simbolul răsfățului de Crăciun, având origini chiar în Roma antică.