Cristian Tudor Popescu: „Je suis Gheboasă“. Ce înaltă față bisericească l-a insultat pe jurnalist

Cristian Tudor Popescu a fost atacat de un înalt slujitor al Bisericii în termeni care nu fac cinste hainei preoțești. Jurnalistul i-a răspuns.

Nici înaltele fețe bisericești nu au stat departe de scandalul iscat de prestație lui Gheboasă la Untold. Episcopul Hușilor, PS Ignatie, a postat următorul mesaj: „CTP este oripilat de limbajul vulgar al lui Gheboasa. Personal, cred că diferența dintre trapperul în discuție și CTP e la «un pas gramatical distanță». Când vine vorba de credință și de Biserică, CTP este versiunea intelectuală a lui Gheboasa. Un «Gheboss» intelectual", a scris el.

În răspunsul lui Cristian Tudor Popescu „Eu sunt Gheboasă. Aflu asta de la preasfințitul Ignatie, episcopul Hușilor. Omul Bisericii s-a simțit dator față de Dumnezeu și credincioși să publice pe rețeaua Instagram, ca replică la articolul subsemnatului „Weltanschauung Gheboss”, următorul mesaj: „episcopul_ignatie. CTP este oripilat de limbajul vulgar al lui Gheboasa. Personal, cred că diferența dintre trapperul în discuție și CTP e la «un pas gramatical distanță». Când vine vorba de credință și de Biserică, CTP este versiunea intelectuală a lui Gheboasa. Un «Gheboss» intelectual“, a dezvăluit CTP pe Facebook.

Nu este prima dată când episcopul Hușilor, PS Ignatie, reacționează la vorbele lui Cristian Tudor Popescu. În urmă cu trei ani, episcopul Huşilor, PS Ignatie a comparat limbajul lui CTP cu ”pumnii verbali” ai unuia dintre cei mai odioşi torţionari români. „Două precizări. Una, pentru cei care aprioric cred că însăşi purtarea sutanei este marcă distinctivă a faptului că ai fost slujitorul înveterat al „diavolului roşu”. 

Nu am trăit pe „viu” această „nenorocire a secolului” (Alain Bensançon) al XX-lea. Eram prea mic. Nu am avut niciun fel de părtăşie cu acest sistem totalitar, mincinos şi agresiv. Tot ceea ce ştiu despre comunism, „cel mai desăvârşit catehism al întunericului” (André Scrima), mi-a parvenit pe cale livrescă. 

Într-o situaţie similară sau identică se află mulţi dintre slujitorii de astăzi ai Bisericii. Astfel, îi scutesc pe etichetofilii de serviciu de un efort inutil şi de păcatul tipic marxismului de a stigmatiza, fără niciun fundament logic sau real, o întreagă categorie umană şi profesională.

A doua precizare este în general pentru toţi cei care citesc aceste rânduri. În momentul în care am citit reacţia eruptivă a domnului Cristian Tudor Popescu la anumite afirmaţii ale Părintelui Patriarh Daniel, din predica rostită la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureştilor, nu am avut nici cel mai infim imbold de scrie ceva pe marginea acestui text, care este de o violenţă demnă de antologat în cartea răutăţii umane.

Am crezut că este vorba doar de o diatribă trântită cu ciocanul agresivităţii verbale în capul adversarului. M-am înşelat. Era ceva mai mult decât atât. Convingere şi crez de nezdruncinat.

La o zi după alergia ideologică declanşată de spusele Părintelui Patriarh Daniel, domnul Cristian Tudor Popescu a afirmat cu „infailibilitatea”-i caracteristică în materie de păreri că „am argumentat tot ceea ce am spus”. Am reluat textul, ca să văd argumentele imbatabile, pe care se propteşte tot discursul urii la adresa adversarului „incomod”, Patriarhul Daniel. 

Instantaneu, în mintea mea, a apărut un nume, (Eugen) Ţurcanu, nume care ostentativ se ţinea de creierul meu, nedându-mi pace până nu m-am dus să deschid cartea lui Virgil Ierunca, „Fenomenul Piteşti” (am citit-o, dacă îmi amintesc bine, de două ori). Similitudinile dintre limbajul comun al domnului Cristian Tudor Popescu şi al torţionarului Ţurcanu mi s-au părut atât de evidente încât am spus în sinea mea: Ţurcanu redivivus: „Imaginaţia delirantă a lui Ţurcanu se dezlănţuia mai ales când avea de a face cu studenţi care credeau în Dumnezeu şi se străduiau să nu se renege” (Humanitas, 2013, p. 40).

În răceala umedă şi întunecoasă a închisorii, pumnii „verbali” împotriva credinţei veneau prin Ţurcanu. În lumea claustrată de azi din cauza pandemiei, invectivele vin prin domnul Cristian Tudor Popescu. Îi cer iertare lui Dumnezeu pentru asprimea acestei asocieri şi îngăduinţă domnului Cristian Tudor Popescu pentru că am gândit în felul acesta.

Din fericire, nu am fost martorul blasfemiilor proferate de Ţurcanu în închisoarea de la Piteşti, însă am nefericita ocazie să le aud, să le citesc şi să le văd, în variantă la fel de agresivă şi fidelă, în afirmaţiile domnului Cristian Tudor Popescu. Având în fundal cuvintele de „duh” ale domnului Cristian Tudor Popescu, mi s-a limpezit şi mai bine adevărul sumbru că lichidarea psihică a adversarului, prin folosirea unui limbaj agresiv şi compulsiv, constituia arma letală de care dispunea, sine die, orice torţionar comunist“.