„Crima perfectă în România e la volan”. Justiție cu suspendare: între furia publicului și explicațiile avocaților

O șoferiță beată care a ucis un biciclist a primit doi ani și opt luni cu suspendare, iar cazul a stârnit furie publică. În paralel, o decizie mai veche, din 2015, readusă în dezbatere publică, privind condamnarea cu suspendare a unui adult acuzat de abuz sexual asupra unei minore, a reaprins aceeași întrebare: ce învață România din sentințele care par să rănească a doua oară victimele?

August 2025. Judecătoria Brăila a condamnat o șoferiță la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului. În urma incidentului, un biciclist, lovit în timpul dimineții, a decedat după două săptămâni la spital. Sentința nu este definitivă.

În acest context, un alt caz a fost readus în atenția publicului: este vorba despre o sentință dată în 2015, când Curtea de Apel București a decis o pedeapsă cu suspendare pentru un adult acuzat de abuz sexual asupra unei minore.

Pentru opinia publică, aceste sentințe par mai degrabă o protecție a agresorilor decât o reparație pentru victime.

Furia publicului: „Crima perfectă în România e la volan”

Pe Reddit, s-a discutat intens după ce presa a relatat cele două cazuri. Mulți utilizatori au considerat pedepsele „o insultă la adresa victimelor” și un semnal clar că în România se poate încălca legea fără consecințe reale.

„Să omori pe cineva cu mașina în România e crimă perfectă. Pentru câțiva ani cu suspendare poți omorî pe oricine cu mașina. Important e să pară din culpă și nu cu intenție”, scrie un comentator.

Altul reia faptele din cazul Brăila: „Faci accident. Fugi de la locul accidentului. Ești beat. Victima moare (echipată corespunzător!). Minți anchetatorii. Iei doi ani și opt luni cu suspendare.”

În cazul abuzului sexual asupra unui minor, indignarea a fost și mai puternică: „Avem un caz de viol repetat comis de un adult asupra unei minore. Dacă pentru cumulul acesta de împrejurări se dă minimul de pedeapsă, mă întreb ce trebuie să faci ca să iei 3, sau 4 ani?”, întreabă un alt utilizator.

Un alt comentariu acuză lipsa de protecție pentru victime: „Decizia e atât de împuțită, încât judecătorul probabil a justificat prin faptul că a fost și vina victimei. Copilul ăsta, batjocorit și lăsat cu urme adânci, se duce acasă cu gândul că el e vinovat.”

Sentințele sunt percepute de public drept „o glumă proastă” și „o dublă traumă” pentru victime. Această percepție se leagă și de neîncrederea generală în instituții: „Nu avem justiție. Mai bine fără, decât cu așa ceva”, scrie cineva.

Ruxandra Vișoiu: „Problema e și în legislație”

Avocatul Ruxandra Vișoiu explică faptul că diferențele mari între pedepsele pronunțate au două cauze principale: interpretările diferite ale judecătorilor și limitele stabilite prin Codul penal.

„Judecătorii decid în mod diferit de la caz la caz și pentru că de fiecare dată completul va fi altul. Poți să ai aceeași infracțiune și să fie judecată de complete diferite. Judecătorii au păreri diferite cu privire la gradul de periculozitate al faptei și al individului. Și atunci se iau decizii diferite”, spune Vișoiu.

Ea subliniază că magistrații sunt legați de limitele prevăzute de lege: „Dacă am în Codul penal anumite limite, nu pot să dau șase luni, dacă infracțiunea se pedepsește între un an și trei ani.” Problema, adaugă ea, este că „unele infracțiuni din Codul penal au limite destul de scăzute”.

Avocata face și o distincție clară între faptele din culpă și cele cu intenție: „În cazul șoferiței bete era vorba de o faptă din culpă. Nu trebuie să ne urcăm beți la volan, dar dacă dai pe cineva fără intenție, e firesc să existe posibilitatea suspendării. În schimb, un abuz asupra unei minore nu a fost din culpă, ci cu intenție. Aici pedepsele prea mici transmit un semnal greșit.”

Pentru Vișoiu, miza este dublă: pedepsirea agresorului și mesajul transmis societății. „Dacă consecințele sunt prea mici, ce semnal transmitem? Transmitem ideea că putem încălca legea fără probleme și să luăm în calcul închisoare cu suspendare. Suspendarea e utilă când vrem doar să avertizăm, dar în cazuri foarte grave nu are ce căuta.”

Întrebarea care rămâne este ce învață România din aceste cazuri. Dacă sentințele rămân mici, societatea riscă să-și piardă încrederea nu doar în judecători, ci și în legislație.