Competiția Europa vs SUA dincolo de grafice. Român din LA: „Țara te iubește cât timp produci nebunește”
0În dezbaterea tot mai prezentă despre faptul că SUA și China accelerează economic, iar Europa pare să rămână în urmă, actorul și regizorul Dragoș Călin aduce o perspectivă nouă: poate că Europa nu pierde o cursă, ci refuză un anumit tip de cursă.
Există o dezbatere largă online și în media despre faptul că SUA și China „iau avânt economic”, iar UE (inclusiv România ca stat membru) riscă să rămână în urmă în diverse domenii.
Mai mulți analiști economici notează că UE are creștere economică mult mai lentă comparativ cu SUA și China. Zona euro a avut o creștere modestă a PIB-ului, ceea ce sugerează o economie mai puțin dinamică decât cea americană sau chineză.
Acest subiect este adesea evidențiat în dezbaterile despre competitivitatea UE versus SUA/China — UE trebuie să accelereze investițiile și reformele pentru a nu pierde teren.
O decizie importantă arată că România nu mai poate exclude companii non-UE (inclusiv chineze) de la licitații publice după o hotărâre a Curții de Justiție a UE.
În practică, asta înseamnă că firmele românești concurează direct cu firme din China sau SUA fără protecții suplimentare, ceea ce poate fi o provocare pentru companiile locale și industriile românești mai slabe.
Pe forumuri și în comentarii online, mulți români discută despre faptul că Europa și România par rigide birocratic și mai puțin competitive față de SUA/China, argumentând că SUA și China folosesc politici industriale agresive și investiții mari în tehnologie și infrastructură. Un exemplu în acest sens sunt investițiile în AI, care sunt temperate în UE de preocupări privind siguranța. Europa, pe de altă parte, este afectată de creștere economică lentă și de birocrație.
Aceste opinii reflectă dezbateri publice despre cum ar trebui UE și România să se adapteze noii realități economice globale.
„La nivel de oameni, nu de grafice, Europa este cu zece clase peste ce se trăiește aici"
Actorul și regizorul Dragoș Călin, care trăiește în Los Angeles, a explicat diferența dintre SUA/China și Europa, însǎ văzută dintr-o altă perspectivă:
„De câteva săptămâni tot văd influensări români, oameni inteligenți, oameni cu bună credință, care spun același lucru în buclă: Europa e lentă. Europa e ineficientă. Europa rămâne în urmă. America și China rup norma, iar noi stăm la coadă la formulare și reglementări. Și de fiecare dată mă gândesc același lucru: „mmm... sigur privim întreaga imagine?...”
El a scris pe Facebook din America din interiorul sistemului pe care îl lăudăm pentru viteză, eficiență și inovație: „Spun cu toată liniștea: la nivel de oameni, nu de grafice, Europa este cu zece clase peste ce se trăiește aici și ce se trăiește în China.”
Realitatea în ceea ce privește modul în care ești privit ca om este mult diferită în SUA:„America arată bine în PowerPoint. În realitate, e o țară care te iubește cât timp produci nebunește. După aceea, te-ambalează frumos la gunoi.”
Munca fără plasă de siguranță
Una dintre ideile centrale ale textului este fragilitatea extremă a individului în sistemul american. Conceptul de „at-will employment” este descris fără eufemisme:
„Există ‘at-will employment’. Un cuvânt elegant pentru ceva foarte simplu: poți fi dat afară marți la prânz. Fără explicații. Fără preaviz.”
Consecințele sunt directe și brutale: „Intri la șef la 12:00, ieși la 12:07 fără job. Și odată cu jobul pleacă și asigurarea medicală. Exact atunci când ai mai mare nevoie de ea.”
În acest sistem, spune Călin, nimic personal nu contează:
„Dacă ai obosit.
Dacă ai fost mai lent o perioadă.
Dacă ți-a murit cineva.”
Nu din cruzime individuală, ci din logică structurală: „Nu pentru că șeful ar fi un monstru. Ci pentru că sistemul îl învață că oamenii sunt consumabile.”
Burnout-ul ca defect moral
Textul lovește frontal mitul productivității nelimitate: „Burnout-ul nu e boală, e slăbiciune. Concediul medical plătit nu e drept, e ‘beneficiu’.”
Iar odihna nu este un drept: „Concediul de odihnă nu e garantat prin lege. După ce tragi ca un animal 50 de săptămâni, când să pleci și tu două săptămâni… alea sunt pe banii tăi. Neplătite.”
Poate cele mai dure pasaje sunt cele despre maternitate și copilărie:
„Mamele se întorc la muncă după șase săptămâni. Unele mai devreme. Cu copilul abia ieșit din ele. Pentru că nu există plasă.”
Și despre școală: „Copiii fac exerciții despre ce să facă atunci când un coleg vine cu arma. ‘Hide, run, fight.’ La șapte anișori.”
Boala ca drum spre faliment
America nu pedepsește doar oboseala, ci și boala: „Dacă te îmbolnăvești grav și nu mai poți munci, poți ajunge om al străzii în câteva luni. Nu e metaforă. E statistică. Faliment medical (asta e denumirea. nu există în UE).. Mașină vândută. Chirie pierdută. Cort.”
Pe 31 decembrie la 20.45 seara, în SUA, livratorii Amazon sunt încă pe stradă. Pe 1 ianuarie dimineață sunt din nou la muncă: „Revelionul e pentru cei care își permit. Restul livrează bucuria altora.”
Inclusiv solidaritatea e monetizată: „Dacă două mașini fac accident, nu opresc oameni să întrebe dacă e cineva rănit. Oprește avocatul. Apar cărțile de vizită. „Spune că te doare gâtul.” „Spune că ai amețit.” „Facem un dosar bun.” Nu e solidaritate. E industrie. Nu e grijă. E piață. "Ambulance Chasers" se numesc”.
Iar inegalitatea nu e un accident:
„Bogații foarte bogați nu plătesc aproape nimic. Nu pentru că fură. Ci pentru că sistemul e construit pentru ei.”
Apoi, actorul vorbește despre elemente ce țin de viața de zi cu zi: apă, mâncare, produse de îngrijire, pe care le vede viciate: „Apa e fluorurată. Mâncarea e plină de chimicale. Puiul e spălat cu CLOR. Coloranții sunt ca jucăriile. Cosmeticele conțin substanțe interzise de ani de zile în Europa. Aici intră pe piață și vedem peste zece ani dacă or fi ok.”
Rezultatele acestui sistem centrat pe profit sunt dure: Obezitatea e la 40%. Decesele din supradoze sunt de 15 ori mai multe decât în UE. Populația din închisori e de cinci ori mai mare. Concluzia lui : „Oamenii nu sunt mai răi. Sistemul e mai crud”.
China: eficiență fără om
Nici China nu scapă de critică:„Acolo nu e libertate. E ‘performanță’. O mașinărie care funcționează impecabil atâta timp cât nu întrebi ce se întâmplă cu piesele care obosesc.”
Concluzia e tăioasă: „Nu e un model de viață. E un model de producție.”
De aici vine întrebarea-cheie: „Aud influensări români spunând că Europa e lentă și mă apucă dubiul. Da, e lentă. Pentru că întreabă. Pentru că pune frâne. Pentru că spune: stai puțin, sigur e ok să vindem asta? sigur e ok să mâncăm asta? sigur e ok să muncim așa?”
Diferența fundamentală: „În Europa, dacă o substanță e suspectă, dispare până se demonstrează că e sigură. În America intră pe piață și ‘vedem noi’.”
Și, mai ales: „În Europa ai concediu garantat. Ai contract. Ai preaviz. Ai protecție. Poți să obosești fără să fii aruncat.”
Concluzia: nu performanță, ci viață
Textul se închide cu o redefinire a succesului:
„Europa nu inovează ca America. Nu produce ca China. Dar produce ceva ce celelalte două nu știu: viață trăibilă.”
Și poate cea mai puternică frază: „Dacă America e un loc excelent pentru a fi tânăr, sănătos și foarte bogat, Europa e un loc mult mai bun pentru a fi om.”
Nu e un mesaj care să apară în grafice sau rapoarte de competitivitate. După cum spune Dragoș Călin: „Asta nu se vede în grafice. Se simte când obosești. Când naști. Când clachezi. Când îmbătrânești.”
Poate că, în goana globală după viteză, adevărata inovație nu e AI-ul sau productivitatea record, ci ceva mult mai simplu și mai rar: „Faptul că încă mai există un loc pe lume unde nu ești doar un instrument. Ci un om.”