Cine este noul Mare Maestru al masoneriei din România, ales la Palatul Ghica

0
Publicat:

În cadrul unui eveniment solemn desfășurat la Palatul Ghica din București, Adrian Dragomirescu a fost desemnat Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România pentru mandatul 2025–2027.

Adrian Dragomirescu a fost desemnat Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România FOTO: MLNR

La Palatul Ghica din București a avut loc recent Conventul Ordinar al Marii Loji Naționale din România (MLNR), unde, prin vot secret, a fost ales noul Mare Maestru. Funcția supremă în masoneria română va fi ocupată în următorii doi ani de Adrian Dragomirescu.

Un moment emoționant al evenimentului a fost intrarea în Templu a membrilor fondatori ai MLNR, primind aplauzele cele mai lungi Marele Maestru din Trecut, Manole Iosiper, prezent la venerabila vârstă de 87 de ani, potrivit Cancan.ro.

Cine este noul Mare Maestru

Adrian Dragomirescu, noul lider al masoneriei române, are 70 de ani și este absolvent al Facultății de Electronică și Telecomunicații. În 1990, a fondat o companie specializată în signalistică și face parte din Ordin din anul 1996.

„Îmi asum cu onoare și responsabilitate această misiune. Voi continua tradiția de echilibru, transparență și frățietate care definește Marea Lojă Națională din România. Cred în forța valorilor care ne unesc și în puterea de a construi împreună, cu demnitate și înțelepciune”, a declarat Adrian Dragomirescu.

La finalul ceremoniei, Marele Secretar din Trecut a transmis, în numele Marelui Consiliu, un mesaj de apreciere și recunoștință către Prea Respectabilul Frate Vlad Năstase, Mare Maestru din Trecutul Imediat, pentru leadershipul demn și eficient demonstrat pe parcursul celor doi ani de mandat.

145 de ani de istorie masonică modernă în România

Evenimentul a fost marcat și de aniversarea a 145 de ani de la „Aprinderea Luminilor”, actul fondator al masoneriei moderne românești, desfășurat la 8/20 septembrie 1880 sub conducerea colonelului Constantin Moroiu, primul Mare Maestru și veteran al Războiului de Independență.

De la reluarea activității în 1993, Marea Lojă Națională din România s-a afirmat public ca un susținător activ al valorilor morale, culturale și civice. Rămânând fideli moștenirii înaintașilor, membrii organizației abordează cu realism prezentul și construiesc viitorul cu încredere, evitând să rămână ancorați în trecut.

MLNR organizează regulat conferințe, gale de excelență și alte inițiative care promovează valorile academice, realizările din domeniile artei și științei, precum și politici publice în sectoare precum Educația, Protecția Mediului și lupta împotriva consumului de droguri.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai