Câți bani s-au cheltuit pentru Catedrala Mântuirii Neamului în 15 ani: de aproape 5 ori mai mult decât pe spitalul pentru copiii bolnavi de cancer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la începerea lucrărilor, în 2010 şi până în momentul de faţă, în Catedrala Mântuirii Neamului au fost investite 270 de milioane de euro, de aproximativ 5 ori mai mulţi bani decât a costat spitalul construit de Asociația „Dăruiește Viață” pentru copiii bolnavi de cancer.

Termenul de finalizare a catedralei a fost amânat pentru 2027. Foto arhivă

În perioada 2010-2025 în Catedrala Mântuirii Neamului au intrat 270 de milioane de euro, cu „peste 10% din costuri” acoperite din fonduri proprii, a transmis Biroul de Presă al Patriarhiei Române, care precizează că suma estimată se referă la „întregul ansamblu” al Catedralei, „care cuprinde clădirile anexă și celelalte construcții”, potrivit  HotNews.

Concret, este vorba despre catedrala propriu-zisă; Peștera Sfântului Andrei, un spațiu subteran multifuncțional; cele patru porticuri care delimitează altarul de vară (piațeta din fața Catedralei); turnurile de la intrarea principală, care vor cuprinde inscripții de recunoștință pentru eroii neamului românesc; toate spațiile tehnice subterane și supraterane care asigură funcționarea tuturor instalațiilor din ansamblu.

Din cele 270 de milioane de euro investite până în acest moment, 27 de milioane de euro au fost din fondurile proprii ale Bisericii, iar restul de 200 de milioane au fost suportate de la bugetul de stat, dar o cifră exactă a finanțării publice „va putea fi oferită în momentul încheierii complete a lucrărilor la ansamblul Catedralei Naționale. Până în momentul actual, conform cifrelor estimative, peste 10% din costuri au fost acoperite din fonduri proprii”.

„Toate instituțiile finanțatoare au oferit și oferă informațiile solicitate de oricine este interesat de problema finanțării proiectului Catedralei Naționale, întregul proces al finanțării fiind pus la dispoziția instituțiilor de control abilitate de la începutul lucrărilor și până în prezent”, se precizează într-un comunicat al Patriarhiei.

Finanţarea pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului a fost stabilită prin Legea nr. 376/2007, conform potrivit aceleiaşi surse: „Conform acestei legi a statului român, fondurile necesare construirii Catedralei Naționale sunt asigurate de Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române; Guvernul României, în limita sumelor alocate anual cu această destinație, precum și de către autoritățile administrației publice locale”.

Termenul limită pentru terminarea lucrărilor

Deşi lucrările au avansat considerabil, termenul limită pentru terminarea acestora, care era iniţial octombrie 2025, a fost amânat până în 2027.

În momentul acesta se lucrează la suprastructura Catedralei Naționale și în interiorul acesteia, la pictura în mozaic din naos, urmând ca acestea să fie încheiate până la finalul lunii octombrie la momentul sfințirii, susține Biserica Ortodoxă.

„În octombrie 2025, sala principală de la cota 0.00 m va fi gata în totalitate. Restul spațiilor adiacente vor fi gata cu excepția finisajelor”, au spus reprezentanții Patriarhiei.

Spitalul pentru copiii bolnavi de cancer a costat 53 de milioane de euro

Unitatea medicală pentru copiii care suferă de cancer, construită de Asociația „Dăruiește Viață” în curtea Spitalului de Copii „Marie Curie” din București a costat aproximativ 53 de milioane de euro, adică de 5 ori mai muţin decât suma investită până în acest moment în Catedrala Mântuirii Neamului.

În plus, spitalul beneficiază de dotări cu aparatură de ultimă generaţie, ti’otul fiind posibil din donațiile a peste 350.000 de persoane fizice și sponsorizările a peste 8.000 de companii.

Dacă iniţial acesta era conceput ca o clinică de trei etaje, cu un buget mult mai mic, planul a fost extins la un spital cu nouă niveluri și peste 140 de paturi, incluzând secții de oncologie, hemato-oncologie, neurochirurgie, chirurgie, terapie intensivă și un bloc operator modern cu cinci săli de operație, potrivit asociației.

Construcția a început în iunie 2018, iar în noiembrie 2023 spitalul a fost finalizat și pregătit să primească primii pacienți, fiind prima unitate medicală construită integral din donații și sponsorizări private.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă