Exclusiv Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”

0
Publicat:

Schimbări politice, tensiuni sociale, riscuri globale și o criză economică comparată cu cea din 1929. Într-un interviu pentru Adevărul, astrologul Sanda Ionescu spune că anul 2026 ar putea fi unul de cotitură majoră, atât pentru România, cât și pentru întreaga lume.

Sanda Ionescu susține că anul 2026 ar putea aduce schimbări importante la nivelul conducerii statelor, inclusiv în România. „E posibilă, aș adăuga, o schimbare de regim în 2026. Poate nu neapărat o schimbare a președintelui, dar o schimbare a guvernului. Administratorii țării se pot schimba, inclusiv guvernul”, afirmă astrologul la Interviurile Adevărul.

Potrivit acesteia, momentul-cheie ar putea veni după luna februarie. „Există șanse foarte mari după luna februarie să avem parte de schimbări. Un alt guvern, o altă formulă politică, poate o altă formă de conducere”, a explicat ea.

Astrologul leagă aceste transformări de intrarea lui Pluton în Vărsător, un tranzit pe care îl asociază cu perioade istorice marcate de revoluții și schimbări radicale de putere. „Când a intrat Pluton în Vărsător, colegii mei astrologi au zis: e libertate. Gândiți-vă la 1789, la Revoluția Franceză, la războiul de independență din America”, spune Ionescu, făcând referire și la epoca lui Napoleon.

Anul revoltelor: „Se cere această vărsare de sânge”

În acest context, Sanda Ionescu avertizează că 2026 ar putea fi marcat de proteste masive și revolte sociale. „În lume, da, este un an total al revoltelor”, spune astrologul, menționând că România ar putea fi mai puțin afectată decât alte state, dar nu complet ocolită.

Uranus, care va intra din 27 aprilie, este planeta revoltelor. La dispoziția lui Uranus este și Pluto, iar la dispoziția lui va fi și Nodul Nord. Se cere această vărsare de sânge, ca să zic așa, pentru a ne lua dreptul la libertate”, afirmă ea, comparând tensiunile sociale cu momente istorice precum cele care au dus la proclamarea drepturilor omului.

Întrebată dacă am putea asista la revolte similare celor din 1989, astrologul nu exclude acest scenariu, vorbind despre „un nivel crescut de agresivitate” și despre nemulțumiri care se pot amplifica pe fond economic și social.

Proteste în București FOTO Shutterstock

Al Treilea Război Mondial și riscul nuclear

Un alt subiect sensibil abordat de Sanda Ionescu este cel al conflictelor globale. Deși spune că, din punct de vedere astrologic, omenirea a trecut „potențialul de a intra în al treilea război mondial”, pericolul nu ar fi complet dispărut.

Nu începe al treilea război mondial în 2026, dar există încă acest potențial”, avertizează ea. Astrologul face legătura cu o conjuncție rară între Uranus și Marte, pe 4 iulie, similară celei din 1945. „Conjuncția care a fost în ’45, când s-a întâmplat ce s-a întâmplat la Nagasaki și Hiroshima”.

În acest context, Sanda Ionescu spune că „se văd testări nucleare”. „Nu vreau să merg către panică, dar se văd testări nucleare, așa cum a făcut și Oppenheimer înainte. Există acest pericol, din păcate”, afirmă ea.

„Ne ducem către crash-ul din 1929”

Pe plan economic, astrologul face unele dintre cele mai dure prognoze. „Ne ducem către crash-ul economic din 1929”, spune Sanda Ionescu, comparând anul 2026 cu perioada Marii Depresiuni.

Cam pe acolo ne ducem, în imposibilitatea de a ne mai plăti impozitele, taxele, pâinea cea de zi cu zi”, avertizează ea, amintind de hiperinflația din Germania interbelică. Potrivit astrologului, criza ar putea afecta grav resursele de bază. „Va veni o mare criză a resurselor naturale, inclusiv apa”.

În acest context, Sanda Ionescu îi sfătuiește pe români să fie precauți. „Să pună bani deoparte, pentru că vine o criză mare. Tot spun de un an că vine”.

Epidemii și revenirea bolilor „medievale”

Criza economică și lipsa resurselor ar putea avea consecințe grave și asupra sănătății publice. „Putem avea parte de foarte multe crize care pot genera chiar și boli, epidemii”, spune astrologul.

Întrebată dacă există riscul unor epidemii similare cu COVID-19, ea răspunde nuanțat, dar avertizează asupra altor pericole. „Putem să avem boli medievale, antice. Dacă nu ai apă să te speli, dacă nu ai resurse, există această posibilitate”.

Sanda Ionescu menționează inclusiv boli precum lepra, ca exemplu al unei regresii cauzate de lipsa condițiilor de trai. Totuși, ea subliniază că perioada poate aduce și progrese medicale, amintind de descoperiri istorice apărute în contexte similare.

Cutremure și fenomene extreme

Pe lista riscurilor pentru 2026, astrologul include și dezastrele naturale. „Putem avea cutremure, iar acestea se vor amplifica”, afirmă ea, fără a oferi un interval clar, dar sugerând o intensificare a fenomenelor extreme.

Un an al încercărilor, dar și al responsabilității

În final, Sanda Ionescu spune că anul 2026 va testa capacitatea societății de a învăța din greșelile trecutului. „Noi suntem datori să lăsăm viitorului copiilor noștri și viitorului planetar o lume mai bună”.

Deși tabloul este unul sumbru, astrologul consideră că nu totul este pierdut. „Perioada asta este evolutivă. Trebuie să învățăm din istorie și să fim mai responsabili, pentru că iluzia confortului din ultimii ani ne va costa foarte mult”.

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile