Spune „Adio!” arsurilor stomacale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Persoanele care au astfel de probleme trebuie să evite pe cât posibil mâncărurile picante

Pentru multe persoane toamna înseamnă anotimpul arsurilor la stomac, pentru că acum acestea încep să-şi facă simţită prezenţa mai mult decât de obicei. Acest lucru se întâmplă din cauza variaţiilor de temperatură, care afectează starea psihică, dar şi stomacul. Iată ce trebuie să faci ca să scapi de problemă!

Renunţă la condimente

Dacă ai astfel de probleme, este indicat să eviţi mâncărurile picante. Nu face abuz nici de salate, în care ai pus mult oţet sau sare, căci acestea se numără printre ingredientele care supără stomacul. Evită grăsimile şi prăjelile.

La cină alege mâncăruri uşoare şi ia masa cu cel puţin două ore înainte de culcare. Evită, de asemenea, mâncărurile foarte reci sau prea fierbinţi.

Fără cafea

Cei care suferă de arsuri stomacale trebuie să se ferească şi de cafea, dar şi de băuturile acidulate. Indicat este să bea ceai, însă nu ceai negru, căci şi acesta favorizează apariţia acestui simptom neplăcut.

Află mai multe sfaturi pe clicksanatate.ro

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă