Prima hartă digitală interactivă a resurselor terapeutice din România. BalneoMap arată unde se pot trata bolnavii cronic

0
Publicat:

O bază de date cu imensul potențial balnear al României a fost lansată la finele săptămânii trecute în cadrul conferinței „Dezvoltare Durabilă prin Valorificarea Resurselor Balneare”.

Izvoarele minerale cunoscute drept izvoarele de aur din Băile Olănești în Vâlcea Foto Daciana Stoica

Potrivit Societății Naționale a Apelor Minerale din România, țara noastră deține o treime din apele termale și 60% din rezervele de apă minerală ale Europei. În ciuda acestui fapt, după cum recunosc și oficialii, potențialul este prea puțin pus în valoare (VEZI GALERIA FOTO), în comparație cu ce se întâmplă chiar în țările vecine.

Spre exemplu, din aproximativ 2.500 de izvoare minerale, mai puțin de jumătate sunt valorificate. În plus, până acum nu a mai existat o centralizare a informațiilor oferite de cercetările privind compoziția și efectele terapeutice ale apelor minerale asupra sănătății, pe lângă seria de bariere pentru accesarea datelor în acest sens.

Harta resurselor balneare, inițiativă a Clusterului Regional BalneoTuristic Transylvania, susținută de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, cuprinde astăzi peste 500 de izvoare, ape minerale, ape termale, lacuri / surse de nămol, lacuri terapeutice, mofete (emanații gazoase naturale de bioxid de carbon, folosite în cura externă, în bolile cardio-vasculare) ori saline, din 121 de localități.

Revigorarea turismului balnear prin atragerea investitorilor

„Orice cetățean are acces acum la informații de calitate privind beneficiile balneologiei, ceea ce contează cu siguranță în atragerea numărului de turiști. Sunt convins că un astfel de instrument este util și pentru investitori”, a  menționat fostul ministru László Borbély, actual secretar de stat în Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, despre scopul platformei legat de cunoașterea, accesarea și utilizarea resurselor balneare.

Interesant este faptul că harta digitală nu cuprinde doar stațiunile balneoclimaterice, ci și alte zone în care există un potențial natural unic sau locuri uitate, chiar necunoscute, ori în paragină, precum Herculane, Vâlcele, Malnaș ori Hebe.

Un alt scop al aplicației – creșterea numărului de turiști

Aplicația se dorește a fi un ajutor important atât pentru investitori, cât și pentru pacienții care au nevoie de balneoterapie, precum cei care au imunitate scăzută, care răcesc foarte repede sau au patologii cronice, spre exemplu.

„Scopul platformei este să aducă oamenii mai aproape de aceste leacuri, care servesc la menținerea sănătății în mod natural, în spiritul culturii balneare de odinioară”au precizat inițiatorii în descrierea proiectului.

Românii, invitați să ajute la dezvoltarea aplicației

Aceștia au oferit detalii și despre cum funcționează aplicația: „Făcând clic pe numele localităților de pe hartă, apare o fereastră care descrie resursele naturale cu valoare terapeutică din acea localitate, enumerând indicațiile terapeutice ale acestora. De asemenea, pentru fiecare localitate există un link către pagina oficială de prezentare a acesteia. Punctele numerotate de pe hartă indică resursele balneare (...) Toate punctele balneo sunt conectate cu Google Maps, pentru a vă ajuta în planificarea traseelor”.

  Inițiatorii au mai menționat și că BalneoMap este un proiect în continuă dezvoltare și i-au invitat pe toți cei interesați să contribuie cu informații noi: „Puteți adăuga noi puncte completând formularul, iar datele trimise vor fi analizate și validate de către experții Clusterului Balneo”.

300.000 de lei investiți în dezvoltarea aplicației resurselor balneare

Timp de doi ani, specialiștii contractați de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă au inventariat aceste resurse terapeutice ale țării. Harta interactivă a costat Statul român 300.000 de lei. Ar mai fi de menționat și faptul că anul acesta peste 60.000 de bilete de tratament au fost decontate în stațiunile balneare ale României.

În sprijinul acestei idei, reprezentanții Asociațiilor Stațiunilor Balneare susțin introducerea voucherele de sănătate, după modelul celor de vacanță, destinate însă pensionarilor și oamenilor cu venituri reduse. Prin voucherul de sănătate se dorește ca minimum 500 de lei să fie cheltuiți pentru recuperare medicală.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Sarah Ferguson, o mamă regală de coșmar: își lăsa fiicele de izbeliște, pe mâna bonelor, sau le lua cu ea în vacanțe cu amanții
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate