Medicamentele pentru răceală și gripă pot fi periculoase. Ce măsuri a aprobat Agenția Europeană a Medicamentului

0
Publicat:

Medicamentele care conțin pseudoefedrină cresc riscul de apariție a unor afecțiuni ale vaselor de sânge din creier, dar și de accidente ischemice cardiovasculare sau cerebrale. Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat noi reglementări pentru a reduce riscurile.

Pericolul medicamentelor pentru răceală și gripă - Foto Arhiva

EMA a anunțat că aprobă măsurile propuse de experți pentru a reduce riscurile asociate administrării de medicamente care conțin pseudefedrină. Mai exact, Agenția Europeană recomandă ca aceste medicamente să nu fie folosite de pacienții cu hipertensiune arterială severă sau necontrolată și de cei care suferă de insuficiență renală acută sau cronică severă, potrivit unui comunicat al EMA. 

Medicamentele sunt asociate cu riscul de apariție a sindromului encefalopatiei posterioare reversibile (PRES) și a sindromului de vasoconstricție cerebrală reversibilă (RCVS). Deși sunt considerate afecțiuni rare, care afectează vasele de sânge din creier, acestea pot provoca complicații care pot pune viața în pericol. 

De altfel, pacienții care se confruntă cu dureri de cap apărute brusc, greață, vărsături, confuzie, convulsii și tulburări de vedere după ce au luat medicamente care conțin pseudoefedrină, trebuie să renunțe la tratament și să consulte un medicul. 

Medici din diverse domenii, cum ar fi medici generaliști, ORL-iști, alergologi, dar și un reprezentant al pacienților au participat la evaluarea acestui tip de medicamente, pe baza tuturor dovezilor disponibile. 

Noile informații vor apărea și pe prospectul tratamentului pentru răceală și gripă cu pseudoefedrină. În prospect, există deja atenționări pentru a reduce riscurile de accidente  de tip ischemic cardiovascular și cerebrovascular, inclusiv acident vascular cerebral și infarct miocardic. 

În ce medicamente găsim pseudoefedină 

Medicamentele pentru răceală și gripă se vând fără rețetă, iar românii nu ajung la doctor de fiecare dată când au nevoie. De aceea, în țara noastră, aceste medicamente sunt foarte populare, iar oamenii nu conștientizează că au anumite riscuri, mai ales că prospectul este rar citit, având în vedere că vorbim de medicamente cunoscute. 

La nivelul Uniunii Europene găsim medicamentele care conțin pseudoefedrină sub diferite denumiri comerciale cum sunt : Actifed, Aerinaze, Aspirin Complex, Clarinase, Humex rhume și Nurofen Cold and Grip.

În România, substanța este regăsită în multe medicamente recomandate în caz de răceală sau gripă precum: Tedolfen Răceală și Gripă, Parasinus Răceală și Gripă, Nurofen Răceală și Gripă, Ibusinus, Modafen, BioFlu, Paduden Răceală și Gripă și altele. 

Această substanță, pseudoefedrina, acționează prin stimularea terminațiilor nervoase, în vederea eliberării unei substanțe chimice, noradrenalina, care determină vasoconstricția (îngustarea) vaselor de sânge. Adică, reduce cantitatea de lichid din vasele de sânge, pentru scăderea inflamației și reducerea cantității de secreții nazale. 

Tratamentul cu astfel de medicamente, pentru răceală, gripă sau alergie, nu ar trebui să dureze mai mult de 7 zile. Pseudoefedrina se administrează pe cale orală. 

Substanța poate fi utilizată atât de sine stătătoare, cât și în combinație cu alte substanțe active. În unele state membre UE este autorizată pentru tratarea simptomelor virozelor respiratorii, cum sunt durere de cap și febră, a rinitei alergice sau a rinitei vasomotorii , la persoane care prezintă congestie nazală.  Mai mult decât atât, poate fi folosită pentru tratarea aerotitei, în combinație în doză fixă cu triprolidină.  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie