Măsurile de prim-ajutor, o necunoscută pentru mulţi români. Cum se poate schimba acest lucru

0
Publicat:

Cunoaşterea măsurilor de prim-ajutor este un lucru esenţial în zilele noastre, susţin specialiştii. Chiar dacă acestea ar trebui să fie cunoscute de o mare parte a populaţiei, cel puţin în România acest lucru nu se întâmplă.

Manechin măsuri prim-ajutor SURSĂ Arhiva Adevărul

De foarte multe ori, salvarea unei vieţi poate depinde de o simplă manevră care, executată corect, poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Cu toate acestea, la nivel naţional pare că nu se pune accent pe educarea populaţiei în acest sens, mai susţin specialiştii.

,,Este absolut necesar ca fiecare persoană să cunoască măsurile de bază privind acordarea primului ajutor, dar în România acest lucru nu se întâmplă neapărat. Aceste măsuri se numesc măsuri de prim-ajutor premedicale. Aceste măsuri ar trebui să fie predate în şcoli şi pe lângă acest lucru, să nu ne oprim şi să mergem şi mai departe. Toate aceste noţiuni ar trebui să fie reîmprospătate periodic, deoarece este important ca informaţia să fie actualizată. Unele lucruri se schimbă sau se uită. Ar fi ideal ca aceste reîmprospătări să fie făcute în fiecare an", a precizat Marius Graţian Benchea, director al Serviciului Voluntar de Ambulanţă Iaşi.

Multe persoane nu au curaj să aplice măsurile pe care le cunosc

De foarte multe ori, lipsa curajului îi împiedică pe oameni să intervină într-o situaţie critică. Astfel,  aşteptarea echipajelor medicale este singura măsură pe care unele persoane o iau atunci când este vorba despre salvarea unei vieţi.

Conform directorului Serviciului Voluntar de Ambulanţă, lipsa curajului poate fi justificată de lipsa sesiunilor de pregătire.

,,Este important să înţelegem că ne putem căpăta curajul de a interveni doar participând la cursuri de prim-ajutor. În rândul populaţiei există anumite temeri, neclarităţi privind acordarea primului-ajutor. Ele pot fi clarificate doar participând la cursuri, exersând şi consultând legislaţia în vigoare. Conducătorii auto ar trebui, teoretic, să cunoască aceste măsuri şi să poată interveni. Practic, acest lucru nu se întâmplă în momentul de faţă", adaugă Marius Graţian Benchea.

Cursurile în şcoli, soluţia ideală

Pentru ca populaţia să fie educată în acest sens, Serviciul Voluntar de Ambulanţă efectuează deja cursuri în mai multe unităţi de învăţământ din Iaşi. Astfel, elevii care participă vor primi certificate de absolvire, calificative şi diplome.

,,Suntem prezenţi în şase licee din Iaşi, unde efectuăm cursuri permanente, de patru ani de zile. Anual reuşim să instruim peste 3.000 de elevi şi vorbim despre o instruire constantă. Acest program, de prim-ajutor în licee, este un program propriu al Serviciului Voluntar de Ambulanţă şi este complet gratuit, fiind susţinut din sponsorizări şi donaţii. Elevii sunt evaluaţi la finalul programului şi la fiecare sfârşit de an şcolar, cei care termină ciclul de învăţământ primesc un certificat de absolvire pe care este menţionat calificativul pe care l-au primit", încheie directorul Serviciului Voluntar de Ambulanţă.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort