Infecțiile nosocomiale, dintre cele mai grave probleme din Sănătate. Două spitale primesc bani pentru prevenirea lor

0
Publicat:

Două dintre spitalele aflate în subordinea Municipalităţii timişorene vor primi 68 de milioane de lei din fonduri PNRR, pentru prevenirea infecțiilor nosocomiale. Fondurile urmează să se deruleze prin Primăria Municipiului Timişoara (PMT) în calitate de ordonator principal de credite.

Bacterii care produc infecții nosocomiale FOTO Shutterstock

Cele două unităţi medicale sunt Spitalul Municipal şi Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu”. „Este una din problemele grave ale sistemului de sănătate, care are nevoie de măsuri urgente. Cele două proiecte câştigate depăşesc 13 milioane de euro, bani care vor fi investiţi pentru ca pacienţii să aibă condiţii de spitalizare sigure, la standarde europene. Le mulţumesc echipelor de proiect din cele două unităţi medicale şi din Primărie pentru munca depusă pentru atragerea de bani europeni cu care putem moderniza şi creşte calitatea actului medical pentru timişoreni”, a transmis primarul Dominic Fritz, luni, printr-un comunicat citat de Agerpres.

Spitalul Municipal va primi finanţare de peste 34 milioane lei pentru investiţii în aparatura necesară pentru prevenirea infecţiilor nosocomiale.

Aparatură achiziționată

Vor fi achiziţionate aparate de microbiologie, utilizate pentru detectarea prezenţei microorganismelor. Totodată va fi recompartimentat Blocul Operator 1 de la Clinicile Noi, care include trei săli de operaţie. Spaţiile în care se derulează activităţile de ATI şi transfuzii vor fi aduse la standarde optime de funcţionare. Va fi implementat un sistem digital de control al accesului în blocul operator (un scaner care evaluează cât este de aseptică mâna chirurgului şi în baza căruia se face accesul în sala de operaţii).

Alocarea financiară va permite şi reabilitarea şi dotarea unei alte clădiri primite în administrare de la PMT, unde se va amenaja o staţie centrală de sterilizare care va fi utilizată pentru aparatura şi instrumentarul de la toate cele cinci blocuri operatorii ale Spitalului Municipal.

Celălalt proiect este cel depus de Spitalul de Copii şi va primi o finanţare de peste 34 milioane de lei prin PNRR.

Aceste proiecte vor creşte calitatea serviciilor medicale pentru locuitorii Timişoarei, reducând riscurile pentru sănătatea pacienţilor şi oferind condiţii semnificativ mai bune pentru derularea actului medical. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026