Cum trecem de la post la festinul de Sărbători. Medic: „Nu putem să mâncăm tot și apoi să ajutăm cu enzime digestive”

0
Publicat:

Trecerea bruscă de la dieta „de post” la mesele pline cu bunătăți din perioada Sărbătorilor este un risc pentru anumite categorii de persoane care au diverse afecțiuni. Cumpătarea rămâne cel mai important sfat pe care îl dau medicii.

Medicii recomandă să nu mâncăm din toate preparatele la o singură masă FOTO: A.M.

Cumpătarea ar trebui să fie cuvântul de ordine și pentru persoanele care nu au ținut postul, dar care au tendința ca, de Sărbători, să mănânce mai mult decât de obicei, având în vedere abundența de pe masa festivă. 

„În primul rând, ar trebui să revenim pe alimentația bazată pe proteină animală treptat. Să nu mâncăm din toate felurile deodată, la masă, ci să mâncăm cumpătat. Dacă ne referim la aperitive, porția corectă din clasica salată de boeuf o să fie de două linguri, pentru că are și maioneză. Noi nu am mai mâncat deloc cu prăjeli, foarte mult ulei, carne, iar salatele acestea se fac, de obicei, și cu carne de vită, carne de pui, și cu maioneza care este foarte calorică – o linguriță de maioneză are 150 calorii –, așa că porția corectă ar fi de două linguri maximum de salată, ca să și mâncăm, dar să nu ne fie nici rău”, spune medicul specializat în diabet și boli de nutriție Anca Roman.

Carnea de porc, „grea” pentru digestie, e de preferat să o pregătim la cuptor sau la grătar, nu prăjită în ulei sau untură și să nu folosim garnitură de cartofii prăjiți. Legumele trebuie să ne rămână aliat și după ce s-a încheiat postul.

O salată verde, stropită cu zeamă de lămâie și câteva picături de ulei, va fi deopotrivă gustoasă și sănătoasă. Și murăturile sunt permise, însă pentru a  evita riscul de creștere a tensiunii arteriale se recomandă să le punem, înainte cu o oră de a le mânca, în apă rece, la desărat.

Pauză de patru-cinci ore între mese

Deși la români aproape că nu se poate Crăciun fără sarmale, ar trebui să știm că sunt de evitat. 

„Sarmalele oricum nu le-aș recomanda, fiind carne tocată mai grasă, la persoanele care știu că au probleme cu vezica biliară, care au un tranzit mai încetinit, care au un colon iritabil, care au probleme cu colesterolul, trigliceridele. Lor nu li se indică alimentele foarte grase. Adică putem să gustăm, dar să mâncăm mai multe legume. Să nu uităm de legume, acum, când se termină postul. Sau după aperitiv să mâncăm o ciorbiță și, eventual, al doilea fel să-l mâncăm la cină, să nu mâncăm la aceeași masă trei feluri și desert”, recomandă medicul Anca Roman.

Pauza între mese ar trebui să fie de patru-cinci ore, „pentru că digestia oricum o să fie încetinită, plecând de la o perioadă în care am mâncat numai legume, orez, cartofi, probabil că am mâncat și fructe, adică o dietă foarte sănătoasă”, adaugă medicul.

O greșeală pe care unii pacienți o fac este aceea de a mânca după pofta inimii, iar când încep să apară simptomele, să apeleze la produse medicamentoase. 

„Nu putem să mâncăm tot și apoi să ajutăm cu enzime digestive, pentru că organismul oricum suferă în același fel, doar că nu mai simțim noi. Colesterolul din carnea prăjită tot va fi și tot va crește, chiar dacă noi ne simțim bine. Colesterolul mare nu se simte, glicemia mare doar dacă este foarte-foarte mare începe să dea simptome. Sunt afecțiuuni ascunse, care nu dau simptome, dar care afectează în timp organismul”, avertizează medicul. 

Pacienților care știu că au „pietre la fiere” li se recomandă să evite salata de vinete, icrele, salata de boef. Pacienții care suferă de colon iritabil sunt sfătuiți, de asemenea, să evite toate alimentele prăjite, din carne tocată, cu grăsime etc.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat