Cum poţi scăpa de răul de mare: postura „Titanic“ ar putea fi cea mai eficientă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Postura celebrului cuplu Jack (Leonardo DiCaprio) şi Rose (Kate Winslet) ar putea fi eficientă pentru atenuarea răului de transport, potrivit studiilor FOTO: Arhivă

Pe măsură ce avansezi în larg, valurile devin din ce în ce mai mari şi mai puternice, iar vasul se mişcă – mai uşor sau mai tare – astfel încât sunt aproape inevitabile senzaţia de greaţă, starea generală de rău şi lipsa de echilibru, simptomele specifice răului de mare. Pe internet există o sumedenie de aşa-zise trucuri care promit că previn sau combat această stare, dar nu toate funcţionează.

Se ştie că predispoziţia la rău de transport este direct legată de dificultatea de a ne menţine eficient echilibrul. De aceea, o echipă de cercetători francezi, americani, brazilieni şi taiwanezi au studiat echilibrul pe un vas de croazieră pentru a înţelege mai bine cum dezvoltă răul de mişcare persoanele neobişnuite cu marea.

„Am profitat de o croazieră pedagogică numită «Semestru pe mare» la care au participat mai mulţi studenţi, astfel încât am reuşit să realizăm experimente în condiţii reale, fără să fie nevoie să improvizăm, pe un vas adevărat, cu subiecţi care nu erau obişnuiţi cu călătoriile pe mare“, explică, pentru „Le Figaro“, Benoît Bardy, cercetător în cadrul laboratorului Eromov al Universităţii Montpellier 1 şi unul dintre autorii studiului publicat în revista Plos One.

E bine de ştiut că majoritatea studiilor despre răul de mişcare se fac în laborator, în medii controlate care nu permit reproducerea întocmai a parametrilor de pe un vas pe mare.

„Ceea ce am căutat noi a fost acea legătură dintre stabilitatea unei persoane şi răul de transport, pentru că am văzut deja că mai ales persoanele instabile suferă odată ce începe tangajul. Ele se îmbolnăvesc cel mai rapid. Dimpotrivă, cele care-şi controlează mai bine echilibrul sunt mult mai puţin sensibile“, precizează Bardy.

Cercetătorii au realizat măsurători atât în timp ce voluntarii priveau într-un punct apropiat din partea stângă, cât şi în depărtare, într-un punct al orizontului, cu capul uşor spre dreapta. A doua postură s-a dovedit a fi cea mai eficientă


Intuitiv, majoritatea studenţilor, fie ei novici în călătoriile pe mare, luau poziţia potrivită pentru a-şi restabili echilibrul: îşi depărtau uşor picioarele, potrivit cercetătorului francez. La studiu au participat 140 de studenţi, care au fost monitorizaţi, pe rând, după ce s-au urcat pe un suport de măsură a mai multor parametri, fixat în faţa unei camere video, pe puntea din spate a navei. Echilibrul voluntarilor a fost măsurat atunci când vasul era andocat (ridicat pe suporţii unui doc pentru reparaţii), când stătea în port, dar şi în mers. Astfel au putut fi comparate măsurătorile pe măsură ce în corp se produceau modificări legate de mişcarea vasului.

Cum trebuie să-ţi fixezi privirea

Esenţial pentru a ne menţine echilibrul în timpul tangajului şi, deci, de a ţine sub control starea de rău de mişcare, este să ne fixăm privirea într-un punct al orizontului. „Punctele îndepărtate se mişcă mai puţin, iar vederea are un rol important în ceea ce priveşte capacitatea de a ne menţine echilibrul“, spune Benoît Bardy.

Chiar şi când stăm jos funcţionează trucul privitului în depărtare – indiferent că este vorba despre maşină, avion sau vas pe mare.

Dar postura şi echilibrul nu sunt singurii factori importanţi care declanşează răul de mişcare. „Este o problemă multifactorială care face obiectul nenumăratelor dezbateri chiar şi între cercetători. Ceea ce se ştie cu certitudine este că aspectul psihic este foarte important pentru a învinge răul de mişcare şi, în multe cazuri, tratamentele contra răului de mişcare funcţionează datorită efectului placebo. De asemenea, la unele persoane, funcţionează apăsarea unui punct de acupunctură de la încheietura mâinii, fie cu degetul mare al celeilalte mâini, fie cu o brăţară specială“, este de părere specialistul.

Ce medicamente se pot folosi

„Persoanele care ştiu că au rău de mişcare ar trebui să meargă la medicul de familie înainte de a pleca la drum. Există o serie de medicamente care se recomandă în acest sens, însă din cauza reacţiilor adverse, trebuie luate numai cu prescripţie medicală. În plus, ele pot interacţiona cu alte medicamente sau cu alcoolul“, explică medicul de familie Călin Ciubotaru din Bucureşti. 

Majoritatea medicamentelor de acest tip ar trebui luate cu aproximativ o jumătate de oră înainte de călătorie. La fel se administrează şi remediile naturale pe bază de ghimbir, cele mai recomandate de medicii fitoterapeuţi pentru combaterea răului de transport. „Cu o jumătate de oră înainte de a pleca de acasă, mestecaţi o bucăţică de ghimbir sau luaţi o bomboană cu ghimbir. Uşor de administrat este şi tinctura de ghimbir. În 200 ml de apă, se pun 30 de picături de tinctură de ghimbir“, explică medicul de familie Ruxandra Constantina, cu competenţe în apifitoterapie, de la Clinica MedAs din Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare