Ce salarii încasează șefii de la direcțiile de Sănătate Publică. Alexandru Rafila: „Credeți că sunt mulți amatori?”

0
Publicat:

Fostul ministru al sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că funcțiile de conducere din direcțiile de Sănătate Publică (DSP) sunt puțin atractive, în condițiile în care salariul unui director nu depășește 7.000 de lei.

Alexandru Rafila FOTO: gov.ro

„Cine vrea să fie șef la DSP? Credeți că sunt mulți amatori? Nu. Pentru că salariul unui director de direcție de sănătate publică e maxim 7.000 de lei. Și atunci niciun medic, care are salariul dublu, nu se duce să fie director. Avem avocați, adică juriști, avem economiști, avem ingineri. Ăștia sunt directorii direcțiilor de sănătate publică”, a afirmat Rafila, la MedikaTV.

Fostul ministru a precizat că, în urmă cu peste două decenii, funcția de director de DSP era rezervată medicilor. „Când am intrat în sistemul de sănătate publică, în 2001, era obligatoriu să fie medic director. Nu e vorba de concurs, e vorba de statut. Directorul DSP este funcționar public și are în subordine mulți medici de laborator, epidemiologi, care câștigă de două ori mai mult decât el. Procesul de selecție este, de fapt, de contraselecție”, a explicat Rafila.

De asemenea, Rafila a explicat diferența dintre DSP-uri și centrele regionale de sănătate publică.

În timp ce DSP-urile sunt conduse de funcționari publici, centrele regionale sunt populate de specialiști – epidemiologi, igienişti și microbiologi.

„Noi avem Institutul Național de Sănătate Publică și centre regionale cu specialiști – epidemiologi, igienişti, microbiologi. Ei nu sunt funcționari publici. La Direcțiile de Sănătate Publică, cei care fac controlul și inspecția sunt funcționari publici”, a explicat Rafila.

Actualul ministru al sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că Direcțiile de Sănătate Publică urmează să fie reorganizate, posibil comasate, până la sfârșitul anului, pentru că sistemul actual de control și monitorizare a unităților sanitare „nu funcționează corespunzător”.

Mai multe pentru tine:
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum