Ce faci când te internezi?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În cazul în care pacientul are dubii legate de diagnosticul şi de tratamentul recomandat de un medic, bolnavul are dreptul la o a doua opinie medicală.

Descoperă din acest articol ce drepturi ai în spital şi de câte zile de internare poţi beneficia în funcţie de afecţiunea pe care o ai!

Teoretic, personalul medical are datoria să-ţi acorde îngrijiri medicale de calitate şi să te informeze, cu explicaţii pe înţeles asupra stării de sănătate, a diagnosticelor, tratamentelor, intervenţiilor ce urmează a fi efectuate, asupra riscurilor acestora, cât şi asupra consecinţelor în cazul nerespectării sau neefectuării lor. „Se solicită consimţământul scris al pacientului pentru efectuarea acestora, având dreptul de a refuza în cunoştinţă de cauză“, explică medicul de familie Călin Ciubotaru de la clinica Infosan din Bucureşti.

Poţi cere părerea unui alt medic

În cazul în care pacientul are dubii legate de diagnosticul şi de tratamentul recomandat de un medic, bolnavul are dreptul la o a doua opinie medicală. Fie că e internat sau urmează un tratament în regim ambulatoriu, doctorul trebuie să ţină confidenţiale datele medicale şi personale ale pacientului.

„De asemenea, pacientul are dreptul de a fi respectat ca om, fără nicio discriminare. Şi, nu în ultimul rând, persoana internată poate oferi angajaţilor sau unităţii sanitare unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, ca o expresie a recunoştinţei şi mulţumirii sale. Orice condiţionare este, însă, total interzisă“, încheie medicul de familie.

Mai multe informaţii pe clicksănătate.ro.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat