Ce ascund variaţiile de greutate?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Variaţiile de greutate pot fi un semn al mai multor afecţiun precum cele cardiovasculare.

O creştere rapidă în greutate sau slăbirea în exces sunt semne ale unor afecţiuni, mai ales la o vârstă înaintată. Află la ce riscuri eşti expus în aceste situaţii!

Orice variaţie importantă a greutăţii tale într-o perioadă scurtă de timp, fie că acumulezi kilograme, fie că, din contră, pierzi în greutate, este necesar să fie urmată de un consult medical.

Aceasta pentru că, de cele mai multe ori, orice modificare de acest fel este primul simptom al unor boli grave: insuficienţă cardiacă sau renală, ciroză hepatică, depresie, demenţă sau chiar cancer.

Risc crescut de Alzheimer

Pierderea bruscă în greutate, oricât de mult te-ar bucura, este una dintre schimbările fizice pe care o boală precum demenţa Alezheimer le aduce înainte de a ataca memoria. Te conving de acest fapt cercetătorii de la Universitatea din Florida de Sud, Statele Unite.

Ei au ajuns la concluzia că persoanele care pierd rapid în greutate sau se îngraşă în timp scurt au un risc crescut de a suferi de demenţă. După ce au analizat timp de opt ani 1.900 de persoane, specialiştii au observat că supraponderalii care au slăbit rapid au de trei ori mai multe şanse să sufere de această afecţiune.

De asemenea, cei cu indice de masă corporală sub 18,5 sau peste 25 au un risc de 78%, respectiv 82% de a se confrunta cu slăbirea memoriei şi a atenţiei. Procesul de slăbire este bine să se facă progresiv, iar pentru prevenirea demenţei, recomandă o dietă echilibrată, mişcare regulată şi menţinerea relaţiilor sociale.

Tulburări de mobilitate

Persoanele care au suferit de obezitate încă de la vârsta de 20 de ani şi au slăbit într-o perioadă scurtă de timp, fără să ţină o cură de slăbire, pot avea un risc de trei ori mai mare de a suferi de tulburări de mobilitate mai târziu în viaţă, în jurul vârstei de 60-70 de ani.

Cauzele sunt atât presiunea repetată exercitată în timp asupra articulaţiilor, cât şi boli precum diabetul, artrita şi afecţiunile cardiovasculare.

Toate acestea au legătură directă cu problemele de mobilitate a membrelor superioare şi inferioare. La baza acestei teorii stă un studiu al oamenilor de ştiinţă de la Facultatea de Medicină a Universităţii Wake Forest din Carolina de Nord, Statele Unite.

Citeşte continuarea articolului pe clicksănătate.ro.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026