Bolile apărute la copii în urma COVID-19. Un medic din România vorbește despre sechelele lăsate de afecțiune

0
Publicat:

COVID-19 a lăsat sechele grave copiilor. Sunt medici care spun că numărul pneumoniilor la copii este în creștere, în special cele post-covid, dar și alte afecțiuni extrem de severe care pot pune în pericol viața copiilor. Unii necesită chiar dializă și tratament doar în centre univesitare.

COVID-ul a avut efecte devastatoare asupra copiilor FOTO Adevărul

Este cunoscut faptul că infecția cu virusul Sars COV 2 a lăsat sechele pe termen lung, unele dintre acestea descoperite la ceva timp de la tratarea efectivă a bolii. Deja s-au făcut numeroase studii pe tema sechelelor lăsate de COVID, inclusiv la copii. Câteva dintre acestea au fost observate și în practica curentă, de medici. Unele urmări post-COVID sunt foarte severe și pot pune în pericol viața copilului, fiind nevoie de intervenție imediată, de obicei doar în centre universitare. Medicul pediatru Geanina Georgiana Hamza, de la Spitalul Județean ”Mavromati” din Botoșani, spune că numărul copiilor cu sechele post-covid s-a înmulțit considerabil.

Foarte multe pneumonii lombare și sechele respiratorii

Se știe că infecția cu Sars-Cov 2 se ia pe cale aeriană, adică prin intermediul căilor respiratorii. În unele cazuri, evoluția virală era asimptomatică sau cu simptome foarte ușoare, ușor de trecut cu vederea. În alte cazuri, infecție se manifesta prin complicații la nivelul căilor respiratorii, de la viroze până la pneumonii. În multe cazuri, COVID-19 a lăsat sechele, inclusiv în rândul copiilor, cele mai dese fiind cele pulmonare.

Acestea s-au instalat post-COVID și au apărut chiar și în cazul celor pentru care a fost doar o boală asimptomatică sau sub forma unei viroze ușoare. Sechelele se traduc prin pneumonii severe și urme lăsate la nivelul plămânilor copilului, sub forma unor opacități. „În ultimul an ponderea de pneumonii lobare a fost imensă, comparativ cu anii trecuți, când o pneumonie lobară apărea odată la șase luni, un singur caz. Acum, cam toți copiii au opacități și cu siguranță sunt în cadrul unei viroze netratate corespunzător sau nebăgate de seamă, asimptomatic de altfel. Asta poate fi o sechelă pe parte respiratorie”, spune medicul Geanina Georgiana Hamza. 

Afecțiuni foarte grave care pun viața în pericol

Pe lângă aceste sechele respiratorii, medicii spun că s-au întâlnit în ultimii doi ani cu afecțiuni severe post-covid, precum sindromul hemolitic și uremic. Sunt afecțiuni care apar în urma distrugerii premature a celulelor roșii din sânge și se caracterizează prin insuficiență renală acută, anemie, cu o scădere severă a numărului de trombocite, esențiale în coagularea sângelui.

„Cele mai multe cazuri de sindrom hemolitic și uremic din ultimii doi ani au fost post-covid. A fost singura cauză desoperită pentru acea condiție. Pot fi foarte grave. Sunt amenințătoare de moarte”, precizează medicul Geanina Hamza. În plus, simptomele sunt atât de severe iar afectarea copilului atât de gravă încât este nevoie de dializă și tratament în centre universitare specializate. „Trebuie inițiată cât mai rapid dializa, la asta se rezumă practic. Dar avem susținerea centrului universitar de la Iași”, conchide medicul botoșănean. 

Specialiști la nivel internațional spun că există destule cazuri de sindrom hemolitic și uremic, atipice, ca urmare a trecerii prin COVID-19. „Acest sindrom hemolitic și uremic atipic este o boală caracterizată printr-o triadă, anemie microangipatică hemolitică, trombocitopenie și AKI", arată specialiștii Muhammad Shan Ul Abedin, Emma Galarza și Samavia Munir, în lucrarea "COVID-19 Associated Atypical Hemolytic Uremic Syndrome”. 

Mai multe pentru tine:
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Rețeta sănătoasă, care te ajută să slăbești fără să renunți la gust, recomandată de un antrenor de fitness: „Am pierdut 7 kilograme”
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
De ce au ajuns UE și România în colaps. Un cunoscut economist explică ce soluții salvatoare există: „Green Deal a fost o formă de suicid”
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei