Alertă medicală. Ne aflăm în plin sezon al infecției cu Virusul Sinciţial Respirator. Copiii mici, cei mai afectați

0
Publicat:

Societatea Română de Pneumologie avertizează populaţia cu privire la riscurile asociate Virusului Sinciţial Respirator (VSR), o infecţie virală „extrem” de contagioasă, cu „impact major” asupra sănătăţii respiratorii, în special în rândul sugarilor, vârstnicilor şi persoanelor cu comorbidităţi.

Virusul Sinciţial Respirator agravează boli existente, iar complicațiile pot duce la deces. Arhivă

Specialiştii susţin că Virusul Sinciţial Respirator poate exacerba afecţiunile cronice iar infecţia poate conduce la infarct miocardic acut, accident vascular cerebral, exacerbări ale astmului, declin pe termen lung al funcţiei respiratorii.

„Acesta este unul dintre virusurile care afectează sistemul respirator inferior, reprezentând principala cauză a bronşiolitei şi pneumoniei în rândul copiilor sub doi ani, dar afectând totodată şi persoanele adulte vulnerabile, precum vârstnici sau cei cu comorbidităţi. Povara bolii severe cauzate de VSR este comparabilă cu gripa. În prezent, ne aflăm în plin sezon al infecţiei cu VSR, aceasta având o incidenţă maximă în lunile de toamnă şi iarnă”, se arată într-un comunicat transmis de Societatea Română de Pneumologie.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), la nivel mondial, acest virus este responsabil pentru peste 33 de milioane de infecţii ale tractului respirator inferior, din care aproximativ 3,2 milioane de cazuri necesită spitalizare, cauzând totodată peste 100.000 de decese anual, majoritatea în rândul copiilor mici. 

Virusul Sinciţial Respirator, simptome care te trimit la spital

În România, numărul internărilor din cauza infecţiilor respiratorii de sezon a crescut anual, VSR fiind una dintre cauzele majore de morbiditate respiratorie. Specialiștii au declarat că VSR afectează în mod sever copiii sub vârsta de doi ani, precum şi persoanele cu vârsta peste 65 de ani, sau cei cu afecţiuni respiratorii sau imunitate compromisă.

„Simptomele încep de obicei cu o răceală comună (febră, nas înfundat, tuse uşoară), dar în cazurile severe poate duce la dificultăţi respiratorii, scăderea oxigenului din sânge şi insuficienţă respiratorie, necesitând internare de urgenţă. Studiile arată că, pentru unii copii, primul episod de infecţie cu VSR poate duce la riscul crescut de astm pe termen lung”, mai spun specialiștii.  „Întrucât în prezent nu sunt disponibile tratamente specifice, este nevoie de noi intervenţii care să poată preveni spitalizările şi îmbolnăvirile cauzate de VSR la toţi sugarii începând de la naştere, atunci când aceştia sunt cei mai vulnerabili la forme severe de boală şi la vârstnici şi la cei cu comorbidităţi”, susţin medicii. 

Virusul Sinciţial Respirator, măsuri de prevenție

Societatea Română de Pneumologie recomandă măsuri de prevenţie, mai ales în sezonul rece, precum igiena riguroasă a mâinilor, evitarea contactului cu persoanele bolnave şi evitarea spaţiilor aglomerate. De asemenea, pentru categoriile vulnerabile, vaccinarea anti-VSR reprezintă o măsură importantă de protecţie, prevenind complicaţiile severe şi reducând povara asupra sistemului medical.

„Prevenţia este cheia pentru a proteja grupurile vulnerabile şi pentru a reduce impactul acestui virus sezonier asupra sistemului de sănătate. Alegerea de a ne vaccina şi a implementa măsuri de igienă corespunzătoare poate face diferenţa în prevenirea cazurilor severe de boală, spitalizărilor şi chiar deceselor”, declară Roxana Nemeş, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort