Protest la Ambasada Iranului din București: Ne dorim libertate, așa cum și românii și-au dorit în 1989

0
Publicat:

Câteva zeci de iranieni s-au adunat miercuri în fața Ambasadei Iranului la București pentru a protesta față de regimul teocratic de la Teheran. Oamenii au venit cu steaguri, inclusiv ale Statelor Unite, și au afișat mesaje de susținere pentru manifestațiile care au cuprins Iranul în ultimele săptămâni. Totodată, participanții au cerut comunității internaționale să nu rămână indiferentă la drama celor de acasă.

Protest în București împotriva regimului din Iran. FOTO: Adevărul

„O luptă pentru dreptul la viață”

Sara, medic chirurg stabilit în România, a declarat pentru Adevărul că manifestația reprezintă un gest simbolic pentru cei rămași în Iran și luptă contra regimului,

„Protestăm pentru susținerea poporului iranian, care luptă pentru libertate, pentru dreptul la viață, de fapt. Încercăm să le arătăm că nu sunt singuri, că îi vedem, că îi auzim și că, deși nu putem să-i ajutăm cu mai mult, inima noastră este cu ei”, a declarat Sara.

Totodată, ea susține că ceea ce se întâmplă în Iran reprezintă o încălcare flagrantă a drepturilor omului, iar comunitatea internațională nu ar trebui să rămână indiferentă.

„Trebuie să ne gândim la lucrul ăsta ca la o luptă pentru drepturile omului. Măcar pentru asta ar trebui să aibă suportul țărilor occidentale și al întregii lumi”, a declarat ea.

Oamenii cer ruperea legăturilor diplomatice cu Iranul

O altă tânără, Nafiseh, face o paralelă între protestele din Iran și Revoluția din decembrie 1989.

 „Pentru Iran, noi dorim libertate, așa cum și românii, acum 30 de ani (n.red. - la Revoluția din 1989), și-au dorit pentru țara lor”, a explicat ea.

Totodată, Nafiseh și-ar dori ca statele europene, inclusiv România, să rupă relațiile diplomatice cu regimul de la Teheran.

„Cerem guvernelor din Europa să dea afară ambasada iraniană și să oprească toate relațiile cu guvernul criminal islamic din Iran. Este deja foarte, foarte târziu pentru asta. Dar cu fiecare moment pe care îl pierdem vor muri mai mulți oameni și vor fi mai mulți sfinți pe stradă, și asta este ceea ce nu ne dorim”, a declarat ea.

Speranțele protestatarilor se îndreaptă mai ales către Statele Unite și Donald Trump.

„Așteptările au apărut atunci când președintele Trump a promis și le-a spus oamenilor că va asista, va susține și că va pune mai multă presiune asupra guvernului până când se va întâmpla ceea ce oamenii Iranului își doresc”, a susținut Nafiseh.

Steaguri americane la protestul împotriva regimului din Iran. FOTO: Adevărul

La rândul său, Sara, mamă a doi copii, a mărturisit la rândul său drama prin care trece poporul iranian.

„Din păcate, regimul a ucis foarte mulți oameni în Iran. Nu știm numărul exact. Peste 10.000 de persoane au murit, de fapt, au fost ucise în Iran. Suntem aici pentru că nu vrem acest regim și vrem o schimbare de regim”, a declarat Sara.

Ambasada Iranului la București. FOTO: Adevărul

Bilanț tragic în Iran

Protestele de amploare au zguduit Iranul în ultimele săptămâni, iar autoritățile au răspuns cu o represiune dură, la care au participat forțele de securitate și Gărzile Revoluționare. Bilanțul victimelor rămâne dificil de stabilit cu exactitate din cauza restricțiilor informaționale.

Potrivit cifrelor oficiale comunicate de autoritățile iraniene, peste 3.100 de persoane au murit în timpul protestelor și al intervențiilor forțelor de ordine. În schimb, organizațiile independente, precum Human Rights Activists News Agency (HRANA), estimează că numărul real al celor uciși depășește 6.100. Unele surse înaintează cifre mult mai grave, care merg până la 36.500 de victime.

De asemenea, se estimează că peste 40.000 de persoane au ajuns în arest de la începutul manifestațiilor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă