Vremea duminică, 24 august. Meteorologii anunță nopți răcoroase în majoritatea țării

0
Publicat:

Meteorologii au anunțat că duminică, 24 august, temperaturile minime din majoritatea țării se vor situa în jurul valorii de 10 grade, însă, într-o regiune, minimele pot ajunge și la 0 grade.

FOTO: Pexels

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM)vremea va fi rece pentru această perioadă în jumătatea de nord a țării, însă valorile termice se vor situa doar ușor sub normele specifice datei. Cerul va fi variabil, cu înnorări și averse pe parcursul zilei, local în Moldova și în Carpații Orientali, pe arii mai restrânse în Transilvania și izolat în Maramureș.

De asemenea, vântul va sufla tare la munte, cu rafale de peste 70–80 km/h pe creste, iar local, temporar, și în restul teritoriului, unde va atinge 45–55 km/h în sud, centru și est.

Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 24 de grade, iar în sud și sud-est pot ajunge la 29 de grade. Valorile minime vor fi cuprinse între 3 și 13 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, spre 0 grade, dar și ușor mai mari pe litoral.

În a doua parte a nopții, izolat se va forma ceață, cu precădere în zonele depresionare și pe văi.

În București, valorile termice vor fi apropiate de cele specifice datei, dar noaptea vremea va fi răcoroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat, trecător cu rafale de 35...45 km/h ziua.

Temperatura maximă va fi în jurul a 28 de grade, iar cea minimă de 10...13 grade.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie