Ultima luna de iarnă va fi una a contrastelor: un val de ger scade temperaturile la -10 grade în est. Unde ne așteptăm la vreme primăvăratică

0
Publicat:

Meteorologii au transmis miercuri, 28 ianuarie, că luna februarie va fi una a contrastelor termice, întrucât vremea va fi atât geroasă și friguroasă, cât și primăvăratică în alte zile.

FOTO: Pixabay

„Peste câteva zile vom intra în ultima lună calendaristică de iarnă. Deşi durata zilelor, precum şi media temperaturii aerului încep să înregistreze o uşoară creştere comparativ cu luna ianuarie, februarie păstrează multe din caracteristicile lunii anterioare, mai ales că pătrunderile maselor de aer rece dinspre nordul, nord-estul sau nord-vestul continentului european  sunt frecvente, iar staţionarea lor determină, de cele mai multe ori, ca temperaturile să fie la fel de scăzute ca în prima lună a anului şi gerurile (temperaturi sub -10 grade) să fie la fel de aspre”, anunţă, miercuri, Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Meteorologii explică faptul că vor fi, totuşi, şi perioade cu un regim termic primăvăratic (valori mult mai ridicate decât mediile climatologice).

În concluzie, putem afima că luna februarie poate fi o lună a contrastelor termice”, a transmis ANM.

Specialiştii explică faptul că luna februarie va debuta cu o răcire a vremii (ca urmare a revenirii şi extinderii unui mase de aer foarte rece dinspre Câmpia Rusă peste estul Europei).

Se va resimţi mai pregnant în estul, sudul şi centrul României, acolo unde, până în jurul datei de 4 februarie vremea, va fi deosebit de rece (temperaturi maxime negative), geroasă mai ales dimineţile şi nopţile (temperaturi minime în marea lor majoritate sub -10 grade).

Cele mai coborâte valori se vor înregistra în Moldova şi în depresiunile din estul Transilvaniei”, precizează ANM.

De asemenea, vom avea și un aport de aer mai cald şi implicit o creştere a temperaturilor spre valori apropiate de cele normale, sau chiar peste acestea mai ales în regiunile vestice ale ţării.

Chiar dacă estimările meteorologice mediate săptămânal (ale temperaturii aerului şi ale cantităţilor de precipitaţii) ale modelului ECMWF, pentru restul lunii februarie 2026 (perioada 09-23), valabile pe site-ul Administraţiei Naţinale de Meteorologie, arată în mare parte din ţară valori uşor mai ridicate decât în mod obişnuit în cazul temperaturii aerului, respectiv valori uşor excedentare în privinţa cantităţilor de precipitaţii, trebuie să menţionăm faptul că acest tip de estimări NU surprind eventualele intervale de scurtă durată cu fenomene extreme (răciri puternice şi bruşte, cantităţi mari de precipitaţii sau viscole, intervale cu vânt foarte puternic)”, precizează ANM.

Specialiştii au explicat că luna februarie 2024 s-a aflat pe locul I ca fiind cea mai caldă lună din şirul de observaţii, cu o medie naţională de +6 grade faţă de media perioadei 1991-2020).

„Se observă o tendinţă, după anul 2000 (pusă pe seama fenomenului încălzirii globale), ca media acestei luni să fie ridicată (anii 2002, 2007, 2014 2016 şi 2020 se află şi ei în top 10 cele mai calde luni februarie)”, au explicat meteorologii.

Potrivit acestora, în 16 februarie 2016 s-a înregistrat o egalare a recordului absolut al temperaturii maxime (cea mai ridicată valoare din întreaga lună) şi anume 26.0 grade, valoare înregistrată la staţia meteorologică Pătârlagele (vechiul record datând din data de 27 feb. 1995 de la Medgidia).

„În contrast cu cele menţionate mai sus, au fost şi ani cu luni februarie foarte reci, (2005 locul VIII, 2003 locul IV şi 2012 locul II), aici putem pune accent pe luna februarie 2012, cu o medie naţională de -6.7 grade (abatere negativă de -5.5 grade faţă de media perioadei 1991-2020) ce a avut aspecte de iarnă severă, cu intervale cu viscole şi strat de zăpadă consistent şi îndelungi perioade cu temperaturi deosebit de scăzute şi ger”, au mai transmis meteorologii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur