Iarna se întoarce: unde vin ninsorile. Prognoza meteo pentru două săptămâni

0
Publicat:

După un sfârșit de an cu temperaturi anormal de ridicate, meteorologii anunță o schimbaare radicală a vremii. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 1 - 14 ianuarie 2024.

Vremea se schimbă radical înainte de Bobotează FOTO Adevărul

Primele zile din luna ianuarie ne răsfață cu vreme de primăvară în majoritatea regiunilor, însă de săptămâna viitoare valorile termice vor scădea şi ajung la cele apropiate de normalul calendaristic. În majoritate zonelor, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată în următoarele două săptămâni.

Chiar dacă se vor înregistra temperaturi neobișnuite pentru data din calendar, vremea se va schimba brusc de la sfârșitul săptămânii. O masă de aer rece va lovi din nou România, în unele zone fiind așteptate ninsori și temperaturi scăzute.

Răcire accentuată și precipitații în Banat și Moldova

În Banat, în prima săptămână, valorile termice se vor menţine peste normele specifice începutului lunii ianuarie, cu medii ale maximelor de 9 - 12 grade şi ale minimelor de 2 - 5 grade. În a doua jumătate a intervalului, temperatura aerului va avea tendinţă de scădere până la valori apropiate de normele perioadei, cu medii regionale ale valorilor diurne în general de la 0 la 3 grade şi ale celor nocturne între -6 şi -2 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în intervalul 4 - 10 ianuarie, arată ANM.

În Crişana, până spre finalul primei săptămâni, temperatura aerului se va menţine la valori peste normele perioadei, cu medii ale maximelor de 8 - 12 grade şi ale minimelor între 2 şi 5 grade. Ulterior, temperatura aerului va avea tendinţă de scădere până la valori apropiate de norme, cu medii ale maximelor în general de 0 - 2 grade, respectiv ale minimelor de la -6 la -4 grade. Vor fi precipitaţii, cu probabilitate mai mare în intervalul 4 - 10 ianuarie.

În Transilvania, în prima jumătate a intervalului de prognoză, valorile termice vor fi în continuare peste cele specifice perioadei. Mediile maximelor vor oscila între 6 şi 9 grade, în timp ce minimele se vor încadra între -2 şi 3 grade. După acest episod, temperatura aerului va fi în scădere până la valori apropiate de norme, cu medii ale valorilor diurne în general de la -3 grade la 1 grad şi ale celor nocturne între -10 şi -5 grade. Precipitaţii se vor semnala, cu probabilitate mai mare, în intervalul 4 - 11 ianuarie.

În Maramureş, până la sfârşitul acestei săptămâni, temperatura aerului se va menţine la valori peste normele perioadei, cu medii ale maximelor de 7 - 9 grade şi minime de 2 - 5 grade. Ulterior, temperatura aerului va avea tendinţă de scădere până la valori apropiate de norme, cu medii ale maximelor în general de la -2 grade la 1 grad, precum şi ale minimelor între -8 şi -5 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în intervalul 2 - 9 ianuarie.

În Moldova, în prima jumătate a intervalului, valorile termice vor caracteriza o vreme mult mai caldă pentru această perioadă, cu medii ale maximelor de 6 - 11 grade şi minime de 0 - 5 grade. Apoi, temperatura aerului va fi în scădere până la valori apropiate de norme, cu medii ale valorilor diurne în general cuprinse între -4 grade şi 1 grad, şi ale celor nocturne de la -9 la -5 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare îndeosebi în jurul zilelor de 7 şi 8 ianuarie ianuarie.

13 grade Celsius în sudul țării

În Dobrogea, în prima săptămână, valorile termice se vor menţine peste normele specifice începutului lunii ianuarie. Astfel, maximele vor oscila între 9 şi 13 grade. în timp ce minimele se vor încadra între 3 şi 5 grade. În a doua jumătate a intervalului, temperatura aerului va avea tendinţă de scădere până la valori apropiate de normele perioadei, cu medii regionale ale valorilor diurne în general de la -1 grad şi 3 grade şi ale celor nocturne între -6 şi -2 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în intervalul 7 - 11 ianuarie.

În Muntenia, în prima săptămână, valorile termice se vor menţine peste normele specifice perioadei, cu medii ale maximelor de până la 13 grade, respectiv ale minimelor de la 0 la 4 grade. Pe parcursul săptămânii viitoare, temperatura aerului va avea tendinţă de scădere până la valori apropiate de normele perioadei, cu medii regionale ale valorilor diurne cuprinse între -1 grad şi 4 grade, şi ale celor nocturne de la -8 la -3 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în intervalul 7 - 11 ianuarie.

În Oltenia, până spre mijlocul intervalului, valorile termice vor caracteriza o vreme mult mai caldă pentru această perioadă, cu medii ale maximelor de 9 - 13 grade şi ale minimelor de 0 - 4 grade. Ulterior, temperatura aerului va fi în scădere până la valori apropiate de norme, cu medii ale valorilor diurne în general de 0 - 4 grade şi ale celor nocturne între -8 şi -4 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în perioada 7-11 ianuarie.

Vremea la munte

La munte, în prima parte a intervalului analizat, valorile termice vor fi în continuare peste normele perioadei, iar maximele vor fi cuprinse între 1 grad şi 4 grade, în timp ce valorile nocturne vor oscila între -4 grade şi -1 grad.

De săptămâna viitoare, temperatura aerului va fi în scădere şi va ajunge la valori apropiate de data din calendar, cu medii ale valorilor diurne în general între -8 şi -3 grade şi ale celor nocturne de la -14 la -8 grade. Probabilitatea pentru apariţia precipitaţiilor va fi ridicată pe aproape tot parcursul intervalului, dar mai ales în perioada 4 - 10 ianuarie.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”