Germania sprijină aderarea României la OCDE. Anunțul făcut de noul ambasador, Angela Ganninger

0
Publicat:

Germania transmite un mesaj puternic la București prin noul său ambasador, Angela Ganninger: sprijinul pentru aderarea României la OCDE rămâne o prioritate, iar Berlinul cere accelerarea procesului, confirmând poziția constantă de susținere pe care o are de ani de zile. 

Germania susține pe deplin aderarea Românieia la OCDE / Sursa foto: Luca Niculescu FB

Anunț major al Ambasadei Germaniei la București privind aderarea României la OCDE

  Noul ambasador german în România, Angela Ganninger, a anunţat, cu ocazia vizitei sale de prezentare la secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe Luca Niculescu, coordonatorul naţional pentru procesul de aderare la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), că Germania susţine acest demers al României, „confirmând astfel poziţia şi sprijinul pe care Germania le manifestă de ani de zile”, potrivit unui mesaj publicat luni pe Facebook.

  Ambasadei Germaniei la Bucureşti a transmis, pe Facebook, că susţine aderarea României la OCDE, proces datorită căruia România poate deveni „mai atractivă pentru investiţiile străine directe”.  

  „Standardele OCDE garantează, de asemenea, o mai mare transparenţă şi previzibilitate, fiind astfel apreciate atât de companiile germane deja stabilite în România, cât şi de cele interesate să investească aici”, mai precizează sursa citată. 

  Noul ambasador german în România, Angela Ganninger, a anunţat, cu ocazia vizitei sale de prezentare la secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe Luca Niculescu, coordonatorul naţional pentru procesul de aderare la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), că Germania susţine acest demers al României, „confirmând astfel poziţia şi sprijinul pe care Germania le manifestă de ani de zile”. 

  „Într-adevăr, o întâlnire foarte bună cu noua ambasadoare a Germaniei, Angela Ganninger. Mesajul ei e clar: sprijin total pentru aderarea României la OCDE – un pas care va aduce mai multe investiţii, costuri mai mici de împrumut şi un nivel de trai mai bun. Iar Germania este alături de noi pe acest drum”, afirmă Luca Niculescu pe rețeaua socială. 

Ministerele au demarat „o adevărată ofensivă de toamnă” pentru a accelera procesul de aderare la OCDE

  Pe 21 august, la Palatul Victoria s-a reunit, sub conducerea premierului Ilie Bolojan, Comitetul Naţional pentru aderarea la OCDE, unde s-a discutat cu toate ministerele şi instituţiile implicate, înaintea unei „adevărate ofensive de toamnă”. 

  „Ne aşteaptă o perioadă extrem de intensă de dialog cu OCDE, în care sperăm să încheiem ultimele comitete rămase. Suntem în grafic: am finalizat 14 capitole din 25, iar în perioada imediat următoare vin evaluări importante”, a explicat Niculescu, conform News.ro. 

  Secretarul de stat a menţionat că, aşa cum a afirmat premierul Ilie Bolojan, aderarea la OCDE „nu este doar un obiectiv de politică externă, ci o prioritate strategică”. 

  „Ea ne va ajuta să ne îmbunătăţim politicile publice, să atragem mai multe investiţii, să fim mai vizibili pe harta economică internaţională şi mai influenţi la nivel global. Am prezentat stadiul procesului şi paşii care trebuie făcuţi urgent. Sper ca toamna să fie cât mai bogată în evaluări încheiate. Ţinta noastră strategică rămâne clară: aderarea în 2026”, a conchis secretarul de stat în MAE. 

Bolojan, despre aderarea României la OCDE: „Nu este doar un obiectiv de politică externă” 

Premierul Ilie Bolojan a condus reuniunea Comitetului Național pentru Aderarea României la OCDE, unde au fost analizate progresele și prioritățile următoarelor luni în procesul de integrare. 

  Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a prezidat joi, 21 august 2025, reuniunea Comitetului Național pentru Aderarea României la OCDE, structură care reunește ministerele și instituțiile implicate în acest proces. La întâlnire au participat autoritățile cu atribuții în domeniile evaluate de Comitetele OCDE, conform Foii de parcurs de aderare.   

Mai multe pentru tine:
Casa regală britanică, zguduită de legăturile Prințului Andrew cu Epstein. La ce au fost supuse Prințesele Beatrice și Eugenie
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă