Un grup de hakeri, printre care și un român, au înșelat mai mult de 1.000 de spanioli și alți cetățeni europeni, cu peste 100 de milioane de euro

0
Publicat:

Activitatea grupului infracțional organizat care face obiectul anchetei are ca rezultat peste 1.000 de victime în Spania.

Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul de Investigare Financiară a Grupurilor de Criminalitate Organizată și Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T– Structura Centrală, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul București, în urmă cu mai bine de o săptămână, într-o cauză penală aflată în instrumentarea autorităților judiciare din Spania (Juzgado Central de Instrucción no 1 de la Audiencia Nacional) în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, fraudă informatică, fals informatic, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și spălare a banilor.

La nivelul Poliției Naționale din Spania au fost obținute indicii privind activitatea infracțională unui grup infracțional organizat, specializat în înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, spălare a banilor și fraudă informatică.

„În cadrul cooperării judiciare internaționale în materie penală, desfășurată sub egida Eurojust, autoritățile spaniole au formulat un ordin european de anchetă, din aceste activități de cooperare, rezultând faptul că, începând cu anul 2019 mai multe persoane, printre care și un cetățean român, ar fi participat, în cadrul unui grup infracțional organizat, la fraudarea mai multor victime, care ar fi fost determinate, prin înșelăciune, să investească în diverse criptomonede, prin intermediul unor platforme online”, potrivit DIICOT.

O mare parte dintre sumele de bani investite ar fi fost direcționate în principal către conturi bancare din Lituania, iar în momentul în care persoanele vătămate ar fi încercat să își recupereze banii, li s-ar fi cerut plata unor taxe suplimentare, după care site-ul web utilizat ar fi fost închis.

Astfel, persoanele vătămate și-ar fi pierdut integral sau parțial sumele de bani investite.

Activitatea grupului infracțional organizat care face obiectul anchetei are ca rezultat peste 1.000 de victime în Spania, răspândite pe întreg teritoriul național, la care se adaugă cele din restul țărilor în care au fost desfășurate activitățile infracționale ale acestuia, provocând, de asemenea, prejudicii traficului comercial legal la nivel național, având în vedere volumul activelor fraudate.

Prejudiciul total este de aproximativ 103 milioane de euro, dintre care peste 12,2 milioane euro ar fi provenit de la victime care și-ar fi transferat fondurile din Spania.

Prin intermediul investigațiilor financiare realizate de către investigatorii financiari din cadrul D.C.C.O. - Serviciul de Investigare Financiară a Grupurilor de Criminalitate Organizată s-a consolidat probatoriul, care a permis documentarea completă a mecanismului infracțional și fundamentarea acțiunilor la nivel european.

Pe parcursul investigațiilor, prin intermediul EUROPOL, au fost organizate mai multe întâlniri online la care au participat polițiști din cadrul statelor implicate, stabilindu-se activitățile de urmat.

Simultan, au fost efectuate percheziții domiciliare pe teritoriile Spaniei, Portugaliei, Italiei și Bulgariei.

În locația percheziționată, situată în municipiul București, au participat și doi polițiști din cadrul Poliției Spaniole, fiind descoperite și ridicate înscrisuri, precum și dispozitive de stocare a datelor.

Au fost desfășurate investigații financiare complexe, care au inclus realizarea profilului financiar detaliat al persoanei cercetate, stabilirea legăturilor transnaționale cu alți membri ai rețelei, precum și coroborarea datelor operative cu informațiile primite de la partenerii spanioli, consolidând nucleul probator la nivel european.

De asemenea, polițiștii D.C.C.O.- Serviciul de Investigare Financiară a Grupurilor de Criminalitate Organizată au pus în executare Mandatul European de Arestare emis pe numele cetățeanului român, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București dispunând măsura arestării preventive.

În ceea ce privește investigația din România, aceasta s-a desfășurat prin intermediul canalelor de cooperarea polițienească.

Prin cooperarea eficientă cu D.I.I.C.O.T., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, autoritățile spaniole, Europol și Eurojust, D.C.C.O. a contribuit la destructurarea unei rețele internaționale de fraudă cu criptomonede, protejând astfel interesele cetățenilor europeni.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști