Traian Băsescu despre reţinerea lui Mohammad Munaf: „În sfârşit, epopeea răpirii ziariştilor pare să se fi terminat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Mediafax

Fostul preşedinte Traian Băsescu a transmis pe Facebook că epopeea răpirii ziariştilor din 2005 în Irak „pare să se fi terminat“, adăugând că şi-a dorit mult să se întâmple aşa pentru că a tratat răpirea jurnaliştilor „ca pe un atentat la siguranţa naţională“.

„Bine ai venit, Mohammad Munaf!

În sfârşit, epopeea răpirii ziariştilor din 2005 în Irak pare, repet, pare să se fi terminat.

Omar Hayssam, cu cetăţenie română şi siriană, principalul organizator al răpirii, a fost recuperat în 2013 şi adus în ţară pentru a-şi ispăşi condamnarea de 20 ani de închisoare pentru terorism dată în 2007 de ICCJ.

Astăzi şi cetăţeanul american şi irakian Mohammad Munaf, complicele lui Omar Haysam, a fost adus în ţară pentru a ispăşi condamnarea la 10 ani de închisoare dată de Curtea de Apel Bucureşti în 2007 (bagă mare, Abraham).
Mi-am dorit mult să se întâmple aşa, pentru că am tratat răpirea celor trei jurnalişti ca pe un atentat la siguranţa naţională", a scris Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook“, a scris Băsescu pe Facebook.

Mohammad Munaf, condamnat definitiv, în anul 2008, la zece ani de închisoare în dosarul răpirii celor trei jurnalişti români în Irak, a fost adus, joi, în România şi se află în prezent într-un Centru de Arest Preventiv al Poliţiei Române. În momentul de faţă, Mohammad Munaf se află într-un Centru de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Române, pe baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoare emis pe numele său.

„Acţiunea Poliţiei Române a beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informaţii şi a altor instituţii cu competenţe în domeniu, interne şi internaţionale”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Cazul răpirii jurnaliştilor şi arestarea lui Omar Hayssam

Omar Hayssam şi Mohammad Munaf au coordonat răpirea din 23 martie 2005 a celor trei jurnalişti români, Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci care atunci lucrau la Prima TV şi Ovidiu Ohanesian (România Liberă).

La scurt timp de la eliberarea jurnaliştilor români, Ministerul Public susţinea că, din audierea preliminară a suspecţilor reţinuţi la Bagdad, a rezultat că întreaga operaţiune de răpire a jurnaliştilor a fost iniţiată, înfiinţată şi coordonată de către Omar Hayssam şi Mohammad Munaf. Totodată, din declaraţiile date în calitate de martor de către persoanele reţinute în Bagdad a rezultat că răpirea ar fi fost planificată în România.

Pe 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost reţinut, dar din alte cauze, fiind arestat preventiv pentru infracţiuni economice, într-un alt dosar.

Ulerior, în iunie 2005, preşedintele de atunci Traian Băsescu spunea că Omar Hayssam voia să iasă din România şi că îşi transferase averea pe numele lui Mohammad Munaf, al soţiei acestuia şi al doctorului Mohamad Yassin, care a plecat la Bagdad pe 29 aprilie, pentru a contacta autorităţile irakiene.

La aproape un an şi o lună de la plasarea lui în arest, instanţa a acceptat să îl elibereze pe Hayssam, pe motiv că starea de sănătate a lui Hayssam s-a degradat, după operaţia pentru cancer la colon din 17 ianuarie 2006.

Pe 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcţii a şefilor SRI, SIE şi DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga şi Virgil Ardelean, dar şi a procurorului general al României Ilie Botoş.

După şapte ani de la fuga sa din ţară, Omar Hayssam a fost adus în România în iulie 2013. În prezent, el este încarcerat în Penitenciarul Mărgineni din judeţul Dâmboviţa, fiind condamnat definitiv, în trei dosare, la 23 de ani şi patru luni de închisoare.


Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

10 ani de la „Răpirea din Irak“. AMR: 40

Omar Hayssam îl trage după gratii pe doctorul Mohamad Yassin, negociatorul eliberării ziariştilor români răpiţi în Irak

Redeschidere a urmăririi penale în dosarul privind răpirea jurnaliştilor români în Irak, declinată către ÎCCJ

Filmul răpirii orchestrate de Hayssam

Teroristul Omar Hayssam a fost adus în România

Remus Ştefureac, analist politic: „Recuperarea lui Hayssam transmite un semnal: statul nu se mai joacă”

Ion Petrescu, analist militar: Hayssam Khaled Omar, prima piesă căzută într-un Domino abia început

Răpirea din Irak: Cinci ani de mistere

Sorin Mişcoci: „Băsescu a crezut că sunt mort“

Marie Jeanne Ion: „Nu am de gând să fac jocul acesta”

Cum a reuşit statul român să-i elibereze pe cei trei jurnalişti răpiţi în Irak, în 2005

Hayssam i-a trimis pe ziaristi la moarte pentru 25.000 tone de zahar

Cum au fost achitaţi complicii la fuga lui Omar Hayssam

Omar Hayssam nu a fugit: „A avut un zbor confortabil“

Omar Hayssam, liber în Siria. Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a afirmat în 2010: Hayssam va fi extrădat în România după ce-şi va ispăşi pedeapsa din Siria

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO