SURSE Dana Marijuana, prinsă drogată la volan în zona 2 Mai

0
Publicat:

Fosta artistă Marijuana, Dana Coteanu, a fost surprinsă conducând sub influența drogurilor în localitatea 2 Mai, în primele ore ale dimineții de joi, potrivit surselor „Adevărul”.

Dana Marijuana a fost prinsă drogată la volan, în localitatea 2 mai - Foto Arhivă

Artista Daniela Elena Coteanu, cunoscută sub numele de Dana Marijuana, a fost testată pozitiv la un control antidrog efectuat de polițiști în localitatea 2 Mai.

Incidentul a avut loc în primele ore ale dimineții de joi. Testul pozitiv a scos la iveală prezența amfetaminei și canabisului în organismul cântăreței, care a fost oprită în trafic pentru un control de rutină.

La data de 22 august a.c., în jurul orei 02.25, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat o femeie, de 44 de ani, care a condus un autoturism pe D.N. 39, în localitatea 2 Mai. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.  Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.”, a precizat IPJ Constanța.

Cântăreața a fost transportată la spitalul din Mangalia pentru recoltarea probelor biologice.

Aminitm că, în urmă cu un an, doi tineri au fost uciși de un șofer drogat, în localitatea 2 Mai.

Pe 19 august s-a împlinit un an de la tragedia de la 2 Mai: accidentul rutier soldat cu moartea a doi tineri a dus la scandaluri și schimbări majore în Poliția Constanța. Vlad Pascu, șoferul care a condus sub influența a cinci droguri, e judecat pentru ucidere din culpă. 

După accident, Pascu a fugit de la locul faptei și a fost ulterior capturat de polițiști în Vama Veche. Ancheta a confirmat că Vlad Pascu se afla sub influența mai multor substanțe interzise, inclusiv cocaină, amfetamină și metamfetamină, la momentul producerii accidentului.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV