Sorin Oprescu rămâne în Grecia. Magistrații eleni au refuzat extrădarea fostului primar al Bucureștiului

0
Publicat:

Sorin Oprescu (74 de ani) nu va fi extrădat în România, potrivit unei decizii luată joi, 27 noiembrie, de magistrații din Salonic. Decizia instanței nu este definitivă.

Sorin Oprescu/FOTO: Mediafax/Andreea Alexandru

Potrivit Antena 3 CNN, fostul primar al Capitalei, prin avocatul său, a prezentat în fața magistraților dovezi care arată că suferă de mai multe afecțiuni ce nu îi permit să stea în închisoare.

Postul citat transmite că acesta s-ar afla internat în spital.

Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv în mai 2022 de Tribunalul București la 10 ani și 8 luni de închisoare, fiind găsit vinovat de constituirea unui grup infracțional organizat, luare de mită și spălare de bani.

După pronunțarea sentinței, acesta a părăsit România și s-a stabilit în Grecia, unde a încercat să obțină protecție pe motive medicale. Autorităţile elene au respins extrădarea lui în trecut, după ce acesta a invocat condiţiile precare din închisorile din România.

Cu toate acestea, ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat că, în România, condițiile de dedenție oferite sunt la standarde europene.

„Noi apreciem că în acest moment condițiile de detenție oferite de România sunt la standarde europene și că acest impediment apreciat anterior de autoritățile elene a dispărut. Urmează, bineînțeles că autoritățile judiciare din Grecia să se pronunțe cu celeritate”, a declarat ministrul Justiției, în octombrie, pentru Digi24.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi