Singura fabrică de avioane militare din România, în pragul colapsului. Ministrul Apărării: „La Avioane Craiova s-a întâlnit un prost cu un șmecher”

0
0
Publicat:

Singura fabrică din România capabilă să producă și să modernizeze avioane militare riscă să își închidă porțile. Avioane Craiova se află în centrul unui scandal major, Ministerul Apărării  notificând compania privind executarea garanției, în contextul întârzierilor masive la programul de modernizare a aeronavelor IAR‑99 Șoim, potrivit Antena 3.

Avion militar de tip IAR-99 Soim. FOTO Mediafax

Contractul, semnat în urmă cu cinci ani, prevedea modernizarea a zece avioane IAR‑99 Standard la configurația IAR‑99 Șoim. În ciuda faptului că programul, evaluat la aproximativ 275 de milioane de lei fără TVA, era considerat crucial pentru pregătirea piloților înainte de trecerea pe F‑16, Armata nu a primit nici măcar un aparat operațional. Toate livrările ar fi trebuit finalizate în 2024.

Într-un interviu pentru Antena 3 CNN, Radu Miruță, ministrul Apărării, a descris situația în termeni duri:

„La Avioane Craiova s-a întâlnit un prost cu un șmecher. Prostul este Avioane Craiova. Șmecherul este mediul privat”. care a simțit vulnerabilitatea și a profitat.

Ministerul a plătit un avans important pentru demararea lucrărilor, însă întârzierile repetate au dus la expirarea termenelor contractuale.

Potrivit ministrului Radu Miruță, notificarea privind executarea garanției ar putea însemna,  „stingerea luminii” pentru fabrica din Craiova.

Penalități uriașe, risc de faliment

Pe lângă returnarea avansului, compania de stat ar putea fi obligată  la plata unor penalități de până la 30 de milioane de euro.

Într-un context în care România accelerează achizițiile de F‑16 și F‑35, iar războiul din Ucraina impune consolidarea capacităților aeriene, blocajul de la Craiova devine nu doar un eșec industrial, ci și un risc strategic.

Modernizarea IAR‑99 Șoim este esențială pentru ca 60–70% din pregătirea piloților de F‑16 să se desfășoare în România, reducând costurile și dependența de baze externe.

Ce spune directorului Avioane Craiova

Directorul fabricii, Nicu Fălcoi, a reacționat la declarațiile ministrului, precizând că primele aeronave modernizate sunt aproape gata și că testele finale în zbor ar putea fi încheiate în zilele următoare, potrivit sursei citate.

Fălcoi recunoaște însă gravitatea situației:

„Scrisoarea de garanție este de 41 de milioane de lei. Penalitățile, de 10–12 milioane de euro, ar însemna falimentul fabricii.”

Fonduri europene pentru apărare, incertitudine pentru industrie

Țara noastră a primit recent una dintre cele mai mari alocări europene pentru apărare - 16,7 miliarde de euro, dintre care 11,4 miliarde destinate direct sectorului militar. Ministrul Miruță a enumerat proiectele vizate: vehicule de luptă, arme de asalt, programe navale, apărare antiaeriană, securitate cibernetică și drone.

Programul SAFE este prezentat de Guvernul României ca o oportunitate de a finanța reînarmarea cu presiune redusă asupra bugetului național. Pentru industria de apărare, aceste fonduri s-ar putea traduce în contracte importante, însă doar dacă firmele românești reușesc să rămână pe linia de plutire.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Regulile dure ale palatelor orientale sunt de neînțeles. Fiul Reginei Noor e ținut captiv din 2021!
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Holograf a dezvăluit cauza morții lui Mugurel Vrabete. Motivul pentru care basistul trupei a încetat din viață: „Vine o zi… Și astăzi a venit o zi dureroasă”