Șeful DNA, după revolta procurorilor de la Constanța: Arată cât de greu este să reformezi instituțiile

0
Publicat:

Marius Voineag, șeful Direcției Naționale Anticorupție, a declarat, în contextul demisiilor simultane a procurorilor de la Constanța, că aceștia ar trebuie să își arate loialitatea față de instituție, și nu față de persoanele din conducere.

Marius Voineag: Orgoliu personal vs bunul mers instituțional Foto: INQUAM Photos Ilona Andrei

Situația de acolo reflectă exact genul de abordări radicale care au prejudiciat imaginea instituției în trecut, vrem să evităm genul asta de abordări pe viitor pentru că afectează munca noastră, instituția trebuie să transmită un mesaj de coerență și seriozitate. Arată cât de greu este să reformezi instituțiile. Orgoliu personal vs bunul mers instituțional. Asta arată că unii nu înțeleg că loialitatea este față de instituție, nu față de persoane. Încetarea va trebui confirmată de CSM și abia după pleacă procurorii”, a declarat Marius Voineag, potrivit Mainnews.ro.

Cinci procurori din cadrul DNA Constanța au demisionat, iar al șaselea procuror și-a depus cererea de pensionare. 

Surse judiciare au precizat pentru „Adevărul” că cei cinci procurori de la DNA Constanța care au demisionat sunt supărați ca Mihai Stanciu a fost delegat procuror-șef, deși conform statului trebuia delegat cineva care a lucrat efectiv în Anticorupție. Iar Mihai Stanciu nu a lucrat nici măcar o zi în acest domeniu, având doar o scurtă perioadă la DIICOT.  

Cei care și-au depus demisiile sunt procurorii Andrei Bodean (fostul procuror șef al DNA Constanța), Vasile Abagiu, Ciprian Bodu, Constantin Conortos și Dan Haralambie. Iar procurorul Sorin Constantinescu (și el fost procuror șef DNA Constanța înaintea mandatului lui Andrei Bodean) și-a depus cererea de pensionare, conform surselor G4Media și Info-Sud-Est.

Mihai Stanciu, noul procuror șef al DNA Constanța, a fost anterior procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și la DIICOT, după care a preluat șefia Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. 

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare