Şefii unei companii care furnizează arme MApN şi MAI, trimişi în judecată pentru că au folosit armament militar în scop personal
0Doi administratori ai unei companii care importa arme și muniție pentru instituții ale statului au fost trimiși în judecată de Parchetul General, fiind acuzați că au folosit ilegal armament militar pentru uz personal și au efectuat trageri fără drept într-un poligon din Prahova.
Potrivit procurorilor, este vorba despre Dinu Solojan și Bogdan Diaconu, administratori ai firmei Transcarpat Sportours International SRL, societate care a avut în timp contracte de furnizare de armament și muniție pentru unități ale Armatei și ale Ministerului Afacerilor Interne.
Deși compania importa legal arme în baza unor licențe, anchetatorii susțin că cei doi ar fi oprit mai multe arme pentru uz personal. Acestea ar fi fost folosite ulterior pentru trageri ilegale într-un poligon din Plopeni, județul Prahova.
Parchetul General precizează, într-un comunicat, că unul dintre inculpați „a deținut fără drept o armă de foc militară din categoria celor interzise, respectiv o armă de foc automată, pe care a transportat-o […] la un poligon uzinal din județul Prahova, pentru a executa trageri”.
De asemenea, procurorii susțin că, pe o perioadă mai lungă, acesta „a deținut fără drept 3 arme de foc militare […] respectiv o armă de foc automată și două lansatoare de grenade”.
În plus, ancheta arată că inculpatul a păstrat ilegal muniție destinată Armatei: „în perioada […] până la data de 25.06.2025 […] a deținut fără drept muniție militară, respectiv cantitatea de 150 cartușe cu glonț pe bandă”, se arată în comunicat, potrivit Agerpres.
Muniție transportată ilegal pe drumurile publice
În cazul celui de-al doilea inculpat, director de vânzări în cadrul firmei, procurorii au reținut că acesta a fost prins în trafic, pe DN2, în zona Afumați, având asupra sa muniție militară fără drept.
Concret, acesta „a deținut și a transportat fără drept muniție militară, respectiv 1.187 de cartușe de diferite categorii”, iar în aceeași zi ar fi participat, alături de primul inculpat, la trageri ilegale în poligonul din Prahova.
Procurorii susțin că și societatea comercială este implicată în dosar, întrucât armele și munițiile ar fi fost deținute ilegal în numele acesteia, iar cei doi asociați ar fi folosit infrastructura firmei pentru a desfășura activitățile ilegale.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Judecătoria Buftea, instanța care va analiza cauza în primă instanță.