România trimite Ucrainei un sistem de rachete sol-aer PATRIOT. Decizia luată în CSAT

0
Publicat:

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a decis ca România să furnizeze Kievului un sistem de rachete sol-aer PATRIOT. Hotărârea a fost luată în cadrul ședinței care a avut loc joi, 20 iunie, la Palatul Cotroceni. 

Ședința CSAT are loc joi, 20 iunie, la ora 13.00. FOTO: Presidency (Arhivă)

Conform Administraţiei Prezidenţiale, pe agenda şedinţei CSAT s-au aflat subiectele referitoare la: obiectivele României pentru Summitul NATO din 2024; Forţele şi mijloacele Armatei României ce pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2025; Stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina în urma agresiunii ilegale şi nejustificate a Federaţiei Ruse. 

Un alt punct de pe ordinea de zi a fost avizarea solicitărilor pentru obţinerea autorizării de utilizare a echipamentelor de infrastructură 5G, depuse de către Bithat Solutions S.R.L. şi ASEE Solutions S.R.L.

Totodată, în cadrul şedinţei au fost analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale.

La această ședință au luat parte prim-ministrul Marcel Ciolacu, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Oprea, reprezentanţi ai SRI şi SIE, şeful SMAp, Gheorghiţă Vlad, consilierul prezidenţial Ion Oprişor, secretarul CSAT, Mihai Şomordolea, conform imaginilor transmise de Administraţia Prezidenţială. 

Ministrul de Externe, Luminița Odobescu, nu a fost prezentă la ședință, întrucât se află într-o vizită de lucru în SUA. Totuși, Luminița Odobescu a fost înlocuită de secretarul de stat Luca Niculescu. 

De asemenea, nici Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, nu a luat parte la ședință. 

Amintim faptul că preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va prezenta joi, în cadrul CSAT, poziţia sa privind candidatura la şefia NATO şi ulterior va anunţa public decizia luată pe acest subiect, după ce Ungaria și Slovacia și-au anunțat susținerea pentru Mark Rutte.  

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete