Român dat dispărut după accidentul feroviar din Grecia. Reacția MAE

0
Publicat:

Consulatul General al României la Salonic a fost notificat, prin intermediul telefonului de urgenţă, de către o persoană din comunitatea românească cu privire la posibila dispariţie a unui cetăţean român, despre care se presupune că ar fi una dintre victimele accidentului feroviar.

Numărul victimelor a ajuns la 46 Foto: Profimedia

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), în cursul aceleiaşi zile, reprezentanţii oficiului consular au intrat în contact şi cu membrii de familie ai persoanei în cauză, conform Agerpres.

Reprezentanţii consulatului au efectuat în regim de urgenţă demersuri pe lângă autorităţile locale de poliţie din zonă din oraşele Larisa, Tempe, Katerini şi Salonic, precum şi la unităţile medicale unde sunt internate persoanele rănite, pentru a verifica informaţia referitoare la existenţa unui cetăţean român printre victime, potrivit Agerpres.

Totodată, MAE precizează că, în cursul dimineţii de joi, o echipă consulară mobilă s-a deplasat în localitatea Larisa pentru a verifica dacă pe listele centralizatoare care cuprind persoanele decedate, spitalizate sau evacuate fără îngrijire medicală se regăseşte persoana în cauză sau vreun alt cetăţean român.

Până la acest moment, persoana în cauză nu a fost identificată pe niciuna dintre listele disponibile la nivelul autorităţilor elene, subliniază reprezentanţii ministerului.

MAE menţionează că, din informaţiile puse la dispoziţie de autorităţile locale, procedurile de identificare a persoanelor decedate se efectuează cu foarte mare dificultate în actualul context.

Reprezentanţii Ambasadei României la Atena şi Consulatului General al României la Salonic continuă dialogul cu autorităţile elene şi cu familia persoanei dispărute.

MAE reaminteşte că românii pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena +30 210 6728875; +30 210 6728879 şi al Consulatului General al României la Salonic +30 2310 340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Cine este românul dat dispărut

Potrivit Observator News, românul dat dispărut în tragedia feroviară este un tânăr care se dusese la Atena să dea examen auto şi avea bilet de întoarcere la Salonic în trenul morţii. Familia nu ştie nimic de soarta lui şi a postat, disperată, pe un grup de Facebook al românilor din Elada: „L-a văzut cineva pe acest copil, după accidentul de tren? Vă rog din tot sufletul meu, dacă știți ceva sau l-aţi văzut, să-mi scrieți", se arată în mesajul postat pe Facebook.

Din cauza exploziei şi a incendiului violent care a cuprins trenul de călători, victimele sunt greu de identificat.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă